More

    PDL şi Traian Băsescu intoxică opinia publică

    basescu

    Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că PDL şi Traian Băsescu intoxică opinia publică, preluând informaţii neverificate şi atrage atenţia că noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite şi, din aceste motive, românii nu au de ce să-şi facă griji.
    “Contrar tuturor intoxicărilor apărute în spaţiul public, noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite, altele decât cele legate de acciza la alcool şi introducerea celei pe produse de lux. Din aceste motive, românii nu au de ce să îşi facă griji. Prin aceste măsuri vrem să continuăm procesul de creştere economică şi de sporire a credibilităţii României pe pieţele financiare internaţionale, precum şi în faţa investitorilor străini. Informaţiile vehiculate în ultima perioadă în spaţiul mediatic cu privire la presupusul conţinut al Scrisorii de intenţie către FMI nu provin din surse oficiale şi astfel ele nu pot fi confirmate. Până în acest moment, proiectele Scrisorii de intenţie şi cel al Memorandumului cu FMI nu sunt încă documente publice”, precizează Cătălin Ivan într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX.
    Ivan arată că afirmaţiile conform cărora Guvernul şi-a asumat introducerea CAS şi CASS pentru soţiile şi copiii majori aflaţi în întreţinere sunt “complet false” şi că nu s-a pus problema unor măsuri prin care să fie crescută fiscalitatea pentru PFA şi drepturi de autor.
    “Este extrem de grav că cei de la PDL şi Traian Băsescu au preluat aceste informaţii neverificate şi au dezinformat cu discernământ opinia publică! Din păcate, deja ne-am obişnuit cu aceste ieşiri, adevărate lecţii de ipocrizie. După ce în 2010, preşedintele le spunea pensionarilor că toate veniturile trebuie impozitate, acum vine şi predă lecţii economice guvernului. Traian Băsescu şi PDL sunt ultimii în măsură să vorbească despre măsuri economice şi fiscale, ei fiind artizanii unora dintre cele mai mari creşteri de taxe din România ultimilor ani, precum majorarea TVA la 24%!”, a mai arătat Cătălin Ivan.
    Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că noul acord cu FMI nu conţine măsuri de majorare sau apariţia de noi taxe şi impozite, subliniind că informaţiile apărute în spaţiul mediatic “sunt intoxicări care nu provin din surse oficiale”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE