Poliţistul sindicalist Cosmin Andreica, declarat incompatibil

Filed under: Locale |

andreica

Agenţia Naţională de Integritate a constatat ieri faptul că poliţistul sătmărean Cosmin Dorel Andreica se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 ianuarie 2013, întrucât exercită, simultan, atât funcţia de agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC BOSS SPECIAL SECURITY SRL, societate comercială ce are ca obiect principal de activitate “activităţi de protecţie şi gardă”. Precizăm că poliţistul Cosmin Andreica a ocupat funcţia de preşedinte al Biroului Teritorial Satu Mare al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), în martie 2011 fiind ales membru în conducerea centrală a acestui sindicat.

Prins în incompatibilitate de ANI
“Astfel, Andreica Dorel Cosmin a încălcat atât dispoziţiile art. 45, alin. (1), lit. g şi i din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „Poliţistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale […] să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ, a activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică”, cât şi dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „[…] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice […] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca […]  funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”, se arată în comunicatul de presă postat ieri pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Decăzut din dreptul de a ocupa o funcţie publică
Poliţistul sătmărean Cosmin Dorel Andreica a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, precizează ANI. “Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”, se arată în comunicatul de presă. “Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai precizează în comunicat.
Szasz Lorand

One Response to Poliţistul sindicalist Cosmin Andreica, declarat incompatibil

  1. ca politist e bine sa fii lingau,plin de datorii si cu pantalonii rupti in cur, ca daca invirti ceva legal in afara serviciului esti incompatibil.

    nicu
    13/08/2013 at 01:14
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *