More

    Preşedintele PSD şi vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor: “Am cerut Apaserv o mai bună colaborare cu primarii”

    MIRCEA-GOVOR-v2

    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a făcut lumină în cazul eventualei preluări a S.C. Apaserv S.A. de către forul judeţean, precizând că la mijloc este vorba despre o comunicare insuficientă. Mircea Govor, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, a ţinut să sublinieze faptul că “a fost, rămâne şi va fi aliatul, colegul şi prietenul” preşedintelui Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD şi primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica. “Consiliul Judeţean nu vrea să ia patrimoniul nimănui, cu atât mai puţin al municipiului Satu Mare. Considerăm că patrimoniul municipiului Satu Mare este parte integrantă a judeţului Satu Mare, iar noi dorim doar să îl administrăm. Nimeni nu are de gând să îl înstrăineze. Consiliul Judeţean încearcă o mai bună deservire a primarilor de municipii, de oraşe şi de comune. Pe mine mă interesează şi dezvoltarea satului românesc, a întregului judeţ. Am cerut primarului Dorel Coica şi directorului general al Apaserv, Dan Stegerean, o mai bună colaborare cu primarii din judeţ. Noi, Consiliul Judeţean, suntem direct interesaţi ca primarii de municipii, oraşe şi comune din judeţ să fie mulţumiţi de activitatea Apaserv”, a declarat Mircea Govor.

    În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Govor îi recomandă preşedintelui Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD şi primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, mai multă eleganţă în declaraţii. “În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean îi recomand preşedintelui Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD şi primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, mai multă eleganţă în declaraţii, să nu se pripească. Niciun atac împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, coleg şi prieten administrativ şi politic, şi a Consiliului Judeţean nu îl văd normal. Suntem parteneri şi prieteni în aceeaşi coaliţie. Nu merită ca la nervi să ieşim cu declaraţii neavenite, nefondate şi neelegante. Susţin în continuare o colaborare constructivă între primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi persoana mea, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean”, a concluzionat Mircea Govor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE