Regionalizarea se va întâmpla în acest mandat

Filed under: Politic |

    Premierul Victor Ponta este convins că regionalizarea va avea loc în decursul “acestui mandat”, fără a preciza însă dacă este vorba despre acest an, anul următor sau chiar 2015.
Într-un interviu acordat pentru Digi24, premierul Victor Ponta a vorbit despre avantajele regionalizării, dar nu a putut preciza care va fi numărul de regiuni în care va fi împărţită România. “Nu ştim, sunt mai multe proiecte. Unanimitate nu va exista şi cine va căuta unanimitate va eşua în mod sigur. Soluţia este o majoritate rezonabilă şi un respect pentru cei care nu sunt de acord cu majoritatea. Regionalizarea este un proiect al României. Eu nu cred că trebuie să reinventăm roata, dar nici să ne opunem atunci când se dovedeşte eficientă. Se va întâmpla în acest mandat, daca vreţi să fiu foarte politic şi diplomat”, a declarat premierul.
Decizia Curţii Constituţionale referitoare la pragul de 30% la referendum, care se va aplica doar după un an de zile, a încurcat lucrurile şi în privinţa revizuirii Constituţiei, nu doar a regionalizării. Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, de mai multe ori, că dacă referendumul pentru Constituţie nu se va întâmpla în acest an, se va ajunge la “planul B”. “Planul B este că regionalizarea va fi anul viitor. Nu este doar o amânare, ci şi o pregătire mult mai minuţioasă”, a explicat premierul Ponta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *