România trebuie să intensifice relaţiile cu ţările din est

Filed under: Politic |

Crin-Antonescu-discurs-dece

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat, la Reuniunea diplomaţiei, că România trebuie să intensifice relaţiile cu ţările din vecinătatea estică, să se adapteze la schimbările din Orientul Mijlociu, Africa şi să continue demersurile pentru obţinerea unui mandat în Consiliul de Securitate ONU. El a menţionat că aceste obiective se adaugă parteneriatelor cu statele membre NATO şi UE.
“Orientul Mijlociu şi Africa sunt lumi în profundă schimbare în care România trebuie să se orienteze rapid, reînnoind legături vechi şi creând altele noi. Schimbările care au loc în multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa antrenează exigenţe noi nu numai pe plan social, ci şi în ceea ce priveşte modernizarea economiei, deschiderea şi integrarea pieţelor, refacerea sistemului educaţional, reconstrucţia instituţională. Toate acestea se traduc, la nivelul relaţiilor cu România, prin noi oportunităţi pentru ţara noastră”, a arătat Antonescu.
El a menţionat că, pentru România, potenţialul reprezentat de aceste ţări se ridică încă deasupra realităţii raporturilor bilaterale şi acest lucru trebuie schimbat, Antonescu subliniind că este momentul ca România să valorifice şi să consolideze capitalul de încredere câştigat în regiune de-a lungul timpului. “România trebuie să participe activ la soluţionarea unor probleme aflate pe agenda internaţională din anumite zone ale lumii, puse, contraproductiv, de diplomaţia noastră în trecut, din varii motive, între paranteze”, a declarat Antonescu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
Potrivit lui Crin Antonescu, România trebuie să-şi redefinească un proiect naţional în materie de politică externă, care să întrunească un acord cât mai larg la nivel politic şi să dea României oportunitatea de a se afirma în lume ca un actor activ şi angajat. Diplomaţia românească nu-şi poate îndeplini cu succes misiunea ce-i revine adoptând doar o strategie reactivă în siajul evenimentelor. Ea are datoria să promoveze strategii pro-active diferenţiate în funcţie de priorităţi, probleme şi zone de interes”, a declarat Antonescu. Potrivit acestuia, politica externă a României nu trebuie să privilegieze numai anumite mize şi parteneriate. “Diplomaţia românească este în măsură să desfăşoare acţiuni şi să lanseze iniţiative multidirecţionale, valorificând oportunităţi existente, creând noi oportunităţi, reactivând relaţii care au funcţionat pe plan bilateral cu bune rezultate până la un punct, dar care au înregistrat în ultimul timp cote diminuate”, a ţinut să precizeze Antonescu.
El a explicat că o majoritate politică stabilă, de 70 la sută, permite actualei formule de putere de la Bucureşti să abordeze cu mai mult curaj problemele interne şi internaţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *