Sălăjenii, avertizați să nu se scalde în zone neamenajate

Filed under: Uncategorized |

    Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa face un apel către populaţie să evite scăldatul în zonele neamenajate. Singurele zone neamenajate din România în care se poate face baie sunt cele de pe litoral. În Sălaj şi în întreg spaţiul hidrografic Someş-Tisa nu au fost desemnate zone naturale pentru îmbăiere utilizate, conform tradiţiei şi în funcţie de condiţiile climatice existente local, de către un număr mai mare de 150 de persoane pe zi în timpul sezonului de îmbăiere. Aceste zone sunt identificate doar de către autoritatea de sănătate publică teritorială şi amenajate numai în condiţiile autorizării sanitare, prin parcurgerea procedurii de evaluare. Dincolo de riscul de deces prin înec (în cazul multor râuri şi lacuri nu se cunoaşte cu exactitate adâncimea locului de scaldă, iar în apele curgătoare se pot forma vârtejuri),  există o serie de boli asociate îmbăierilor în ape neamenajate. Pot să apară toxiinfecţii alimentare în cazul celor care înghit accidental apă din canale sau din râuri murdare, unde se varsă dejecţii de tot felul. Parazitozele intestinale şi afecţiunile dermatologice – bolile de piele, ciupercile – sunt frecvente în rândul celor care nu acordă atenţie locului unde aleg să se scalde, iar un alt pericol este leptospiroza – o afecţiune  gravă, uneori mortală, întâlnită de regulă la persoanele care fac baie în bălţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *