Se-ntâmplă din nou

Filed under: Editorial |

Chiar îţi vine să te cruceşti când îi vezi pe şefii fotbalului nostru cum încearcă să o scalde de fiecare dată când dau cu măciuca-n baltă. Ultimul caz care a provocat dureri de cap a fost cel cu barajul de rămânere în Liga I, dintre Rapid şi Concordia Chiajna, prima fără licenţă, iar a doua retrogradată după rezultatele de pe teren. Orice om cu scaun la cap a observat, la momentul cu pricina, că a fost o idee de genul hai să comparăm guguştiuci cu popândăi. Meciul de baraj s-a jucat şi a fost câştigat de giuleşteni, care şi-au obţinut locul de Liga I, în vreme ce Chiajna a fost trimisă la matineu.
Cei de la Concordia s-au dus însă cu jalba la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussanne, iar zilele trecute s-a dat şi verdictul în acest caz. Astfel, TAS i-a cerut FRF să întoarcă foaia, adică să retrogradeze Rapidul şi să reprimească în Liga I Chiajna. Asta, desigur, după ce se disputaseră deja două etape, aşa încât brambureala să poată fi fără cusur.
Faţă cu reacţiunea, după decizia de la TAS, atât preşedintele FRF, Mircea Sandu, cât şi şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, s-au apucat să se dezică de hotărârea legată de disputarea acelui scrântit meci de baraj, hotărâre luată de Comitetul Executiv al FRF. Comitet în care, de altfel, cei doi sunt membri de vază.     Aceştia însă au aruncat pisica pe unde au putut – Sandu oarecum pe la LPF, iar Dragomir unde o fi putut şi el -, arătând că n-au decis ei, că n-au vreo vină în toată zăpăceala asta. Desigur, e tipic modul de a se spăla pe mâini al celor doi, însă, chiar dacă se întâmplă la nesfârşit, parcă nu conteneşte să te mire. Sandu şi Dragomir ţin să apară în ochii publicului precum două lebede albe care n-au nicio vină că vieţuiesc printre nişte cocostârci nătângi.
Una peste alta, cu toată zarva asta iar ne-am făcut de râs prin fotbalul nostru bun la toate, numai la performanţe notabile nu. Pe de altă parte, începe să devină cam enervant când Sandu şi Dragomir chiar îi iau pe toţi de proşti.

Tiberiu Sabo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *