Senatorul Marian, teroristul Vămii Halmeu

Filed under: Anchete&Reportaje,Top News |

valer-halmeu

Din raţiuni numai de el ştiute şi pricepute, senatorul independent Marian Valer dă tot mai des târcoale Vămii Halmeu. A crezut probabil că îi va impresiona pe poliţiştii de frontieră şi pe vameşi simpla sa prezenţă. Când a văzut că aceştia nu percutează cum şi-a dorit, senatorul independent a început să se răstească la ei, ba chiar să strige în gura mare că sunt corupţi şi că va avea grijă să înfunde cu toţii puşcăria. După ce a lansat acuzaţiile respective, a şters-o ca din puşcă, însoţit de ciudatul său consilier Ovidiu Ohanesian. În ultimele luni, senatorul Marian a continuat să fileze activitatea vameşilor şi a poliţiştilor de frontieră, dar de la distanţe tot mai mari. Un semn clar că senatorul Marian îşi dă seama cât de penibile sunt ieşirile sale abuzive împotriva unor angajaţi ai statului, care sunt plătiţi pentru a păzi frontiera ţării. Nici nu e de mirare că senatorul independent a ajuns subiect de glume între lucrătorii din Vama Halmeu.

Descindere eşuată în vamă
Prima descindere a senatorului independent Marian Valer în Vama Halmeu a avut loc acum trei sau patru luni. Acesta a fost însoţit de consilierul său în probleme de servicii secrete, comploturi şi OZN-uri, fostul jurnalist Ovidiu Ohanesian. Plini de importanţă, cei doi au încercat să pătrundă în incinta vămii, însă au fost opriţi de un poliţist de frontieră. “Ştii cine sunt eu? Sunt senatorul Valer Marian”, a strigat senatorul independent. Însă poliţistul de frontieră nu s-a lăsat intimidat, spunând că nu îl cunoaşte absolut deloc şi nici nu îl interesează ce funcţie are. Răspunsul curajosului poliţist de frontieră a declanşat o reacţie aproape isterică din partea numitului Marian Valer. Acesta a început să strige către poliţiştii de frontieră şi vameşii aflaţi în serviciu că sunt corupţi şi va avea grijă ca să ajungă la puşcărie.
Supărat că n-a fost lăsat să intre în vamă, senatorul Marian s-a retras cu coada între picioare, însoţit de consilierul său, fără să mai spună nimănui ce urmăreau de fapt. Alesul neamului a fost atât de nervos că nimeni nu s-a lăsat intimidat de funcţia sa, încât a şi uitat să mai filmeze câteva cadre cu minuscula cameră video pe care o avea în dotare. După plecarea lui Marian Valer, poliţiştii de frontieră şi vameşii au început să facă glume pe seama modului ordinar în care a ajuns să se comporte ditamai senatorul României.

Filaj din uşa barului
În urmă cu aproximativ o lună, senatorul independent Marian Valer şi-a făcut din nou apariţia în zona Vămii Halmeu. Sătul să se facă de ruşine, acesta nu a mai forţat intrarea în incinta vămii. A urmărit cuminte şi de la depărtare activitatea poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor. Probabil însetat după acest efort intelectual, senatorul independent a intrat în barul din apropiere. A stat de vorbă cu patronul circa o jumătate de oră, ne-au declarat sub protecţia anonimatului mai mulţi poliţişti de frontieră din Vama Halmeu. Sub protecţia anonimatului pentru că s-au temut că vor fi acuzaţi de poliţie politică de numitul Marian Valer.
După ce şi-a încheiat discuţia cu patronul barului, senatorul Marian nu a mai încercat să forţeze intrarea în incinta vămii. Probabil că absenţa consilierului Ohanesian i-a mai retezat din curaj. Însă nu l-a oprit să le arunce priviri încruntate poliţiştilor de frontieră, crezând degeaba că va băga groaza în ei. Unii dintre frontierişti susţin că senatorul Marian a mormăit ceva, dar distanţa prea mare i-a împiedicat să audă ce bazaconii a scos pe gură.

Urmărire de la depărtare
Săptămâna trecută, senatorul independent Marian Valer a descins din nou în Halmeu. Conştientizând că prezenţa sa nu trezeşte nici cea mai mică reacţie de frică în ochii vameşilor şi ai poliţiştilor de frontieră, acesta nu s-a mai apropiat de Vama Halmeu, evitând astfel să se facă din nou de râs. A preferat să supravegheze traficul de la depărtare, urmărind cu deosebită atenţie echipajele de poliţişti de frontieră care patrulau prin comună.
Văzând probabil că nimeni nu-i remarcă prezenţa, senatorul Marian s-a plictisit la un moment dat să piardă vremea prin Halmeu şi s-a retras din nou cu coada între picioare înspre Satu Mare. Nu a reuşit nici să demonstreze corupţia din vamă, nici să prindă în flagrant contrabandiştii de ţigări ucrainene. Cu alte cuvinte, s-a deplasat degeaba în zonă, costurile deplasării fiind achitate din banii amărâţilor de contribuabili sătmăreni, care îl ţin ca pe un trântor de lux în Senat, care n-a avut până acum nicio iniţiativă legislativă proprie în aproape cinci ani.

Alex Ohaha

One Response to Senatorul Marian, teroristul Vămii Halmeu

  1. pai ia numarati voi cu ajutorul surselor cate iesiri are ohanesian in ukraina si dupa aia vorbiti

    unu
    14/08/2013 at 21:16
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *