Vizită BERD la Primăria Satu Mare

Filed under: Uncategorized |

berd

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a avut ieri o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Delegaţia a fost formată din Daniela Leonte, director departament Eficienţa Energetică Tractebel Engineering, Mădălina Balaca, manager operaţiuni Tud Business Consulting, Daniel Hesse, international know- how-transfer, Berliner Energie Agentur, Miruna Gala, associate banker BERD, Anca Melinte, associate Tuca Zbarcea Asociatii, Bogdan Anton, senior consultant, Tactebel Engineering.
La întâlnire au participat şi specialişti din cadrul aparatului propriu al primarului, printre care viceprimarul Radu Roca, managerul public Dan Băbuţ, directorul economic Lucia Ursu, şeful Serviciului juridic, Mihaela Racolţa, şi şeful Serviciului achiziţii, Mihaela Manoliu.
Scopul întâlnirii a fost analiza posibilităţilor de implementare a unor proiecte de dezvoltare în municipiul Satu Mare prin creditare BERD. S-a pus în discuţie posibilitatea reabilitării, modernizării şi extinderii iluminatului public cu scopul eficientizării consumului de energie electrică în municipiul Satu Mare. Un alt subiect abordat a fost reabilitarea termică şi energetică a unităţilor de învăţământ precum şi opţiunile financiare în cazul implementării proiectelor. Reprezentanţii BERD se vor deplasa pe teren în cursul zilei de marţi şi miercuri pentru a analiza situaţia existentă şi pentru a studia posibilităţile de creditare şi implementare a proiectelor propuse.
Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *