­Viaţa e nedreaptă

Filed under: Editorial |

La aproape un sfert de veac de la evadarea din comunism au început să iasă la iveală date mai clare despre nişte lichele – sau torţionari, cum li se spune în termeni mai aplicaţi – care au fărâmat oameni prin puşcăriile de cumplită amintire. În primăvară, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a dat de ştire că a desluşit fapte cu posibile consecinţe penale comise de 35 de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor între anii 1950 şi 1964. E vorba de oameni cu vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani care vieţuiesc în ţară. Aşa au ajuns să fie cunoscuţi de către publicul larg Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii de la Râmnicu-Sărat, sau Ion Ficior, fost şef al coloniei de muncă Periprava. În încercarea de a face o simbolică reparaţie faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste, Guvernul a întocmit un proiect de lege prin care torţionarii condamnaţi definitiv pentru ororile pe care le-au oblăduit în perioada 1945-1989 să fie obligaţi să le plătească victimelor despăgubiri de la 25 până la 70 de procente din venitul lor lunar, pe o perioadă de cinci ani. Conform autorităţilor, o pensie de torţionar ajunge chiar şi până la 6.000 de lei. E o sumă care crispează simţurile oricărui om de bună credinţă, mai cu seamă că e luată de nişte indivizi care au ridicat suferinţa altora la rang de virtute şi de îndatorire socială. E halucinant ca un fost şef de puşcărie din acei ani ai beznei spiritului să se lăfăie într-o pensie de mii de lei, în vreme ce victimele pe care le-au batjocorit şi chinuit să îşi ducă traiul din 7-800 de lei pe lună. Va fi fiind viaţa nedreaptă, după cum se spune, dar parcă asta e prea mult. Un calcul simplu arată că dacă unui torţionar cu pensie de 6.000 de lei i s-ar reţine maximum din ce zice legea, adică 70%, tot ar rămâne cu 1.800 de lei. Bani cu care puţini pensionari care au muncit onest o viaţă-ntreagă s-ar putea lăuda. E şi asta o ironie cinică a sorţii. Dincolo de toate, poate cea mai potrivită reglementare în ceea ce-i priveşte pe monştrii acelui regim opresiv ar fi să fie obligaţi să îşi privească victimele în faţă. Fie şi pentru o clipă. Una în care să le treacă prin faţa ochilor toate suferinţele pe care le-au provocat rânjind.
Tiberiu Sabo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *