1, 2, 3 ne-am jucat cu ei

Filed under: Sport |

romania

Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Golurile au fost marcate de Ciprian Marica ’2, Mihai Pintilii ’31 şi Cristian Tănase ’88. Ciprian Marica a recuperat la 40 de metri de poarta ungurilor, a înaintat până în careu şi a marcat cu un şut plasat de la 14 metri în stânga lui Bogdan, pentru 1-0. Stancu a recuperat o minge în jumătatea de teren a României, aceasta a ajuns la Torje, care i-a pasat lui Marica, atacantul întorcând mingea la Pintilii, care a şutat la vinclu de la 20 de metri, stabilind golul pauzei. Golul trei a fost reuşit după o acţiune personală a lui Tănase, care l-a driblat pe Guzmics şi a înscris cu un şut de la 14 metri la colţul lung.
România: Tătăruşanu – Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ – Bourceanu, Pintilii – Torje (Tănase ’58), Stancu, Maxim (Ad. Popa ’64) – Marica (Hoban ’79). Selecţioner: Victor Piţurcă.
Suporterii români au fluierat imnul Ungariei, iar în timpul intonării imnului României, fanii unguri s-au întors cu spatele spre teren. Suporterii români de la peluză au făcut o coregrafie cu steagul României, iar conturul ţării era realizat din cartoane albe. În interior, era desenat un suporter cu mâinile ridicate. “Vă aşteaptă izbânda, vă aşteaptă şi fraţii, nădejdea e numai la voi”, era mesajul arborat de fani. De asemenea, a fost afişat următorul banner: “Mărăşeşti, pe aici ungurii nu trec”. Pe mai multe pânze ale fanilor scria:  „1918“, dar a mai fost afişat şi un alt banner pe care scria: „4 iunie 1920“, cu referire la semnarea tratatului de la Trianon. “Salvaţi Roşia Montană”, “Câştigăm aurul la Jocurile Olimpice”, “Stop Chevron”, au fost alte mesaje ale fanilor români. La meci au fost prezenţi printre alţii Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Florin Răducioiu. Următorul meci al naţionalei României va avea loc, marţi, de la ora 21.00, tot pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Turciei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *