Amalia Tătăran: „Un argint câştigat!“

Filed under: Sport |

spada

Amalia Tătăran şi colegele din echipa de spadă a CS Satu Mare au cucerit ieri medaliile de argint la Naţionalele de junioare de la Satu Mare. “E un argint cîştigat şi nu un aur pierdut”, a avut puterea să recunoască Amalia care cu o zi înainte luase aurul la individual. Aceasta a explicat că o mare victorie a fost pentru echipa noastră cea din semifinale cu Steaua, bucureştencele fiind considerate principale favorite la titlu. În formula Tătăran, Oros, Pop, Nagy, echipa Clubului Sportiv a trecut în semifinale de Steaua cu 45-37 şi a dat apoi în finală de incomoda trupă de la LPS Craiova.
Finala a fost una echilibrată pînă la 20-20, după care oltencele au profitat de lipsa de experienţă a colegelor lui Tătăran şi s-au distanţat încet la şapte-opt tuşe. Intrată pe planşă pentru a recupera din diferenţă, Amalia a avut ghinionul să prindă o spadă cu probleme iar desele întreruperi şi tuşele neacordate de ” instalaţie” au scos-o din mînă. Craiova a cîştigat meritat titlul naţional cu 45-37 iar  CS Satu Mare aşteaptă revanşa la Cupa României. Va fi ultima competiţie la care Amalia Tătăran va mai concura pentru clubul sătmărean, aceasta urmînd ca din 2014 să se transfere la Dinamo Bucureşti „După Cupa României mă voi duce la Bucureşti la Dinamo. Am intrat şi la Facultatea de Drept şi sper să mă descurc pe toate planurile, mai ales că sper că voi mai fi convocată şi la lotul de senioare al României. Le mulţumesc celor de aici pentru tot ce au făcut pentru mine şi sper ca fetele care vin din urmă să continue tradiţia „ a spus Amalia Tătăran.
De remarcat evoluţia bună şi a echipei a doua a Clubului Sportiv care în formula Teodora Coste, Teodora Dragomir, Amarilis Pallai a terminat pe poziţia a 5-a.
Concursul pe echipe la spadă feminin a încheiat practic Campionatele Naţionale de scrimă de la Satu Mare. Pentru CS Satu Mare bilanţul e unul pozitiv, cu trei medalii de aur şi una de argint. Aur la floretă individual prin Bogdan Dascălu, la spadă individual prin Amalia Tătăran şi cu echipa de floretă masculin iar argintul l-au luat spadasinele antrenate de Csiszar Francisc şi Nagy Lehel.

Satu Mare a pierdut Centrul Olimpic de floretă masculin
Din păcate veştile proaste se ţin lanţ pentru scrima sătmăreană. După ce au pierdut pe rînd trei spadasine valoroase, Simona POP-DEAC, Greta Veres şi Amalia Tătăran alegînd să se transfere în Bucureşti, acum a venit şi rîndul floretei să primească o grea lovitură.
După 20 de ani în care a funcţionat cu rezultate remarcabile la Satu mare, Centrul Olimpic de floretă masculin a fost mutat de oficialii Federaţiei la Bucureşti. Mai mult, lotul naţional de floretă masculin se desfiinţează după modelul celui feminin iar viitorul nu se anunţă unul roz pentru Bogdan Dascălu şi restul floretiştilor de la CS Satu Mare.
Rămâne de văzut care sînt argumentele federalilor pentru această mutare surprinzătoare mai ales că la Satu Mare condiţiile de pregătire sînt excelente, oraşul organizează singurul turneu internaţional din Romania iar ultimii floretişti calificaţi la Jocurile Olimpice, Sălişcanu şi Dărăban s-au format de-a lungul vremii aici la Centrul Olimpic.
De remarcat că Centrul Olimpic la floretă masculin a ajuns la Satu Mare acum 20 de ani în urma demersurilor făcute atunci de Viorel Dan şi Alexandru Contraş.
Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *