Are 134 de declaraţii de atac în PE. Am fi complici să nu-i retragem decoraţia

Filed under: Politic |

corina-cretu

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, joi, că Laszlo Tokes a avut 134 de declaraţii în PE de atac la adresa României, poziţii pe care le va înainta ca argumente pentru retragerea decoraţiei acordată acestuia, precizând că ar exista o “complicitate” dacă acest demers nu este finalizat. Europarlamentarul PSD a precizat că a înaintat Cancelariei Ordinelor un dosar cu 134 de declaraţii susţinute de Laszlo Tokes în Parlamentul European, niciuna dintre acestea în limba română, care au promovat ideea autonomiei teritoriale şi “desprinderea unei părţi” din România. “Sunt 134 de luări de cuvânt şi în toate nu vorbeşte decât despre autonomia teritorială, despre desprinderea unei părţi a României din ţara noastră. Din acest moment, dacă acceptăm astfel de poziţii explicite la adresa integrităţii României, ne facem vinovaţi cu toţii de complicitate pasivă la atacurile la adresa statului naţional unitar român”, a afirmat europarlamentarul PSD. Creţu a mai susţinut că Laszlo Tokes ar dori “să vadă distrus statul român”.
Euroarlamentarul a precizat că joi se va alege Consiliul de Onoare al Ordinului “Steaua României”, care este forma din 7 membri, însă ea nu va candida pentru a face parte din acest for. Europarlamentarul a menţionat că ideal ar fi ca forul să se ia în dezbatere chiar joi propunerea retragere a decoraţiei acordată lui Laszlo Tokes, menţionând că decizia în acest for se ia cu majoritate iar propunerea se înaintează şefului statului, care este “obligat” să semneze decretul de retragere a Ordinului. “Sper să ia cât mai curând în dezbatere, chiar astăzi, solicitările de retragere a Ordinului Steaua României, a decoraţiei donului Laszlo Tokes şi să-i solicite preşedintelui emiterea decretului de retragere a acestei decoraţii (…) Ar fi un semnal că atunci când este vorba de ameninţări la adresa integrităţii naţionale nu avem ce negocia. Acest Consiliu de Onoare va avea o mare responsabilitate, refuzând să-i retragă decoraţia ar deveni complice la gesturile şi atacurile la adresa statului român”, a afirmat Corina Creţu.
Totodată, ea a afirmat că ar fi fost necesar un mesaj politic din partea preşedintelui Traian Băsescu în sensul susţinerii propunerii de retragere a decoraţiei acordată lui Tokes, dar i-a cerut şefului statului ca decoraţia acestuia să fie acordată oraşului Timişoara. “A avut un moment istoric al vieţii sale, un moment astral, dar din păcate 23 de ani şi-a îndreptat toate energiile spre a cultiva ura şi spre a jigni demitatea statului unitar român”, a mai afirmat Creţu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *