More

    Arsenal de luptă în umbra legii!

    vanatoare

       Niciun om sănătos la cap nu merge la vânătoare cu puşti transformate în mitraliere pentru simplul motiv că legea nu îi permite şi că domeniul de vânătoare nu este considerat teatru de luptă. Însă, dacă vă vine să credeţi sau nu, zeci de arme care sunt catalogate în acte drept arme de vânătoare sunt, de fapt, arme militare letale şi sunt în dotarea unor persoane care îşi duc veacul prin judeţ. Din păcate, aceste arme semiautomate de diverse calibre sunt folosite împotriva vânatului. Cum se poate una ca asta? Simplu şi aproape legal, în baza Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Cel mai elocvent caz este cel al unui bărbat din Carei care deţinea arme letale cu modificări ale ţevii, pentru a le face compatibile cu muniţie de calibru mai mare. Poliţiştii au găsit asupra individului un veritabil arsenal, care i-ar fi permis să producă un veritabil carnagiu.

    Cum poate fi eludată legea

    Conform legislaţiei în vigoare, “armele de foc lungi semiautomate ale căror încărcătoare şi camere ale cartuşului nu pot ţine mai mult de trei cartuşe, la care mecanismul încărcătorului este mobil sau pentru care nu există garanţia că nu pot fi transformate cu ajutorul unui utilaj obişnuit într-o altă armă al cărei încărcător şi cameră a cartuşului pot ţine mai mult de trei cartuşe precum şi muniţia corespunzătoare pot fi folosite la vânătoare, colecţie sau tir”. Simplu şi explicit, dacă armele semiautomate nu îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi au o capacitate de înmagazinare a muniţiei mai mare de trei cartuşe – două în încărcător şi unul pe ţeavă – sunt interzise la vânătoare şi sunt considerate arme militare. Aici intervine dilema legiuitorului, deoarece majoritatea vânătorilor şi a posesorilor de arme deţin puşti sau carabine cu cel puţin trei proiectile în încărcător.

    Însă, băieţii deştepţi au găsit repede soluția, respectiv armele semiautomate care au sistem de limitare a capacității înmagazinării a cartușului, cu un dop din plastic. Însă cel care a creat legea s-a gândit și a interzis la vânătoare armele respective, „pentru care nu există garanția că nu pot fi transformate cu ajutorul unui utilaj obișnuit într-o altă armă al cărui încărcător poate ține mai mult de trei cartușe”. Acest dop ce limitează capacitatea este un „utilaj obișnuit”, el putând fi scos foarte simplu cu mâna. Odată dopul scos, arma devine semiautomată cu mai mult de trei cartușe în încărcător. Fizic nu există arme cu mai puțin de două cartușe în încărcător.

    Poliţia, legată de mâini

     

    Ce-i drept, poliţiştii sunt legaţi de mâini când vine vorba despre a-i surprinde în flagrant pe şmecheri. Şi asta pentru că legislaţia în vigoare interzice ca purtătorii de uniformă să descindă în timpul unei partide de vânătoare, timp berechet de a aduce modificări ad-hoc armelor de foc. “Verificarea legalităţii deţinerii şi folosirii armelor neletale ori letale este o prioritate a poliţiştilor şi asemenea activităţi sunt desfăşurate în mod curent. De exemplu, în cazul vânătorilor se verifică transportul armei, modul de folosire, existenţa şi valabilitatea autorizaţiei de vânătoare. Sigur că aceste controale nu se fac chiar în timpul vânătorii pentru a surprinde în flagrant modul în care se trage, câte alice se folosesc şi cu ce frecvenţă. Este de la sine înţeles că nu se va intra în raza de acţiune a armelor. În momentul verificării, vânătoarea este oprită şi implicit armele descărcate, aşa cum impun regulile într-o partidă de vânătoare, şi tocmai de aceea asemenea fapte sunt dificil de probat. La controlul armei, deja descărcate, nu se mai poate observa dacă opritorul/tija a fost scoasă şi s-au folosit mai mult de trei cartuşe”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.

    Caz concret

    Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Carei, au efectuat în data de 11 iulie a.c. două percheziţii domiciliare în municipiul Carei, ridicând mai multe arme şi muniţii, deţinute ilegal. În baza unor autorizaţii emise de Judecătoria Carei, poliţiştii au efectuat la acea dată două percheziţii domiciliare în municipiu, existând indicii cu privire la încălcarea regimului armelor şi muniţiilor de către o persoană de 46 de ani, din localitate. În locaţiile percheziţionate, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Biroului de Investigaţii Criminale Carei au găsit arme letale şi neletale, precum şi muniţie, deţinute fără drept de către Manfred P., din Carei.

    Au fost ridicate în vederea expertizării două arme letale de calibru 4 şi 6 mm şi două arme neletale cu aer comprimat, de calibru 4,5 mm, ce aveau montate dispozitiv de ochire, respectiv lunetă, armele fiind de fabricaţie germană. La percheziţii poliţiştii au mai găsit şi muniţia aferentă, peste 1.000 de cartuşe cu glonţ, aproape 2.000 de proiectile, 35 de alice, 100 gr. praf de puşcă şi 41 de pocnitori. Persoana suspectată în acest caz este anchetată pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, urmând ca cercetările să fie extinse şi cu privire la comiterea altor infracţiuni, pe măsură ce în cauză vor fi administrate şi alte probe concludente.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE