Baschet feminin / Victorie la Debrecen

Filed under: Sport |

baschet

Baschetbalistele de la CS Satu Mare au disputat două meciuri de verificare înaintea partidei de marți din Cupa României, când vor întâlni pe Nova Vita Târgu Mureș.
În prima partidă , vineri seara sătmărencele au întâlnit pe U Cluj, echipă care a terminat pe locul 13 în sezonul trecut. De altfel în majoritatea duelurilor din campionat din ultima vreme câștig de cauză au avut baschetbalistele de la CSM. Nu s-a întâmplat însă și în partida de vineri când studentele clujence au reușit să se impună cu 73-61 în fața unei echipe sătmărene mult schimbată față de cea care anul trecut obținea locul trei în Liga Națională. În schimb în cel de-al doilea meci, susținut cu o echipă de ligă secundă din Ungaria (LS Debrecen), sătmărencele s-au mișcat mult mai bine ajutate și de Andrea Orosz, cea care a lipsit în prima partidă după ce a acumulat rapid cinci greşeli personale și care a înscris și cele mai multe puncte, 23. Fetele lui Petru Eles au câștigat cu 76-54, însă ceea ce este îmbucurător este faptul că la acest meci CSM Satu Mare a început să arate a echipă.
“Sigur că n-a fost debutul pe care mi l-am dorit la CSM . Am pierdut acasă cu U Cluj , un meci în care s-a văzut lipsa de omogenitate. În schimb a doua zi, în meciul de la Debrecen ne-am mișcat mult mai bine, ajutați și de Andrea Orosz, o jucătoare exponențială în momentul de față pentru CSM. Cât privește meciul din Cupă, cu Nova Vita Târgu Mureș, vreau să vă spun că echipa de pe Mureș este o necunoscută pentru noi însă o necunoscută este încă și echipa mea pentru mine. Desigur că vom aborda meciul cu încredere și mergem la victorie și până începe campionatul sperăm să reglăm multe lucruri care încă scârțîie”, a declarat antrenorul Petru Eles.
Marcatoarele din acest meci pentru CSM: Orosz – 23 de puncte, Wampler – 21, Jones – 13, Cutaş – 7, Adi – 6, Ivan – 4, Laza – 2.
CSM va întâlni, marţi, în sala LPS din Satu Mare echipa Nova Vita Târgu Mureş, de la ora 18.00, în cadrul primului tur al Cupei României. Returul se va desfăşura în 28 septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *