Când ”o pensie decentă” nu e de ajuns

Filed under: Editorial |

Modelul general al tranziţiei sănătăţii (definit de Organizația Mondială a Sănătății încă din 1984) indică durata medie de viaţă petrecută în diferite condiţii: supravieţuirea totală, supravieţuirea fără dizabilităţi și supravieţuirea fără boală cronică. Acest lucru a dus la definirea speranţei de viaţă, a speranţei de viaţă sănătoasă și a speranţei de viață fără boli cronice. În România, în perioada 2000-2010, speranţa de viaţă la 65 ani şi peste a crescut cu 1,3 ani pentru femei şi 0,7 ani pentru bărbaţi. În perioada 1995-2001 speranţa de viaţă a bărbaţilor cât şi a femeilor a fost sub media ţărilor europene UE15, iar până în anul 2010 speranţa de viaţă la 65 ani şi peste atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei (21,3 ani femei şi 17,8 ani bărbaţi) a înregistrat valori sub nivelul ţărilor europene din UE. Unul dintre avantajele intrării în UE a fost că am fost obligați să urmărim indicatorul Speranţă de viaţă sănătoasă, indisponibil înainte de această dată. Începând cu 2007, știm nu doar ce speranță avem de a încasa pensia pentru cei care au ajuns la 65 de ani, dar și în ce condiții de sănătate o vor mai putea încasa. Ultimele date disponibile arată că, în 2010, femeile şi bărbaţii la 65 ani mai puteau trăi fără probleme de sănătate doar în proporții de 29% şi, respectiv, 42% din durata lor de viaţă la această vârstă. De subliniat, valorile speranţei de viaţă sănătoasă au fost de numai 3,9 ani pentru femei şi de 2,7 ani pentru bărbaţi, mult sub media UE25 (8,9 pentru femei si 8,6 pentru bărbaţi).
Mai grav, valorile înregistrate la speranța de viață sănătoasă au început să scadă la ambele sexe în anul 2009, iar diminuarea s-a accentuat în anul 2010. Sunt date care ar trebui să dea serios de gândit factorilor de decizie și care impun implementarea unor programe naționale de stopare și inversare a acestei tendințe.
O durată de viață în creștere și o durată de viață sănătoasă în scădere pun probleme nu doar celor direct afectați, dar și celorlalți cetățeni, economiei în ansamblu. Nu atât prin majorarea, altminteri modică, a duratei de încasare a pensiei, cât prin cheltuielile cu servicii de sănătate, majorate substanțial nu atât de episoade punctuale, cât de expandarea duratei afecțiunilor cronice (peste zece ani la femei și șase ani și jumătate la bărbați).
Practic, pentru cei care ating vârsta de 65 de ani, pragul de viață ”normală”, fără limitarea activității este de 70 de ani, iar cel de viață fără o boală care să îi macine este de 72 de ani. Aceste cifre sunt rezultanta unui trai de zeci de ani în urmă. Ele nu vor putea să crească decât pe termen lung, iar asta numai dacă se iau măsuri din timp.
Situația este foarte delicat de abordat , atât din considerente moral-creștine, cât și din considerente de echitate socială. Suprasolicitarea sub mai multe aspecte a forței de muncă după 1990, în beneficiul celor ieșiți din activitate dar votanți mai activi decât media populației a început să se vadă la nivelul unor indicatori statistici care măsoară nu doar cantitatea dar și calitatea. În speță, calitatea vieții.
Datele mai arată inechitatea evidentă în stabilirea unei vârste de pensionare legale cu doi ani mai mică pentru femei. Asta în condițiile în care, la aceleași contribuții plătite, femeile trăiesc în medie cu peste trei ani mai mult (după ce au atins vârsta de 65 de ani) decât bărbații și în condițiile în care beneficiază o durată cu peste 50% mai mare de resurse medicale în condiții de boli cronice.
Sunt doar câteva fațete ale unei chestiuni de mare importanță pentru persoanele de vârsta a treia. Care, să nu uităm, au depășit în premieră absolută ca număr, copiii între 0 și 15 ani, potrivit datelor comunicate de INS la ultimul recensământ. Și reprezintă cam o șesime din populația țării, cu perspectiva de a ajunge la o treime în anul 2050.
I. Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *