Cel mai bine plătită actriţă din televiziunea americană

Filed under: Life |

sofia-vergara111

Sofia Vergara, în vârstă de 41 de ani, a ocupat primul loc graţie serialului “Modern Family”, însă a obţinut venituri substanţiale şi după ce şi-a înfiinţat propria linie vestimentară, propria linie de produse pentru îngrijirea casei, comercializate de lanţul de magazine Kmart, şi a încheiat contracte avantajoase cu branduri celebre precum Diet Pepsi şi CoverGirl.

Actriţa cu forme voluptuoase născută în Columbia, le-a depăşit pe Mariska Hargitay, starul serialului “Law and Order: Special Victims Unit”, produs de NBC, şi pe Kaley Cuoco, vedeta serialului “The Big Bang Theory”, produs de CBS, ambele ocupând la egalitate locul al doilea, cu venituri de 11 milioane de dolari obţinute în ultimele 12 luni.

Surorile Kourtney, Kim şi Khloe Kardashian, vedetele reality show-ului “Keeping up with the Kardashians”, împart locul al patrulea, cu venituri de 10 milioane de dolari fiecare, alături de alte patru femei – actriţele Tina Fey, Melissa McCarthy şi Ellen Pompeo, dar şi starleta de reality show Bethenny Frankel.

Revista Forbes a întocmit acest top după ce a discutat cu agenţii, managerii şi avocaţii actriţelor. Topul a fost realizat pe baza veniturilor obţinute de acestea în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *