Certificatul energetic tatonează piaţa imobiliară sătmăreană

Filed under: Locale |

certificat

Certificatul de performanţă energetică a devenit obligatoriu începând cu luna iulie 2013, după actualizarea şi completarea legii privind performanţa energetică a clădirilor. Contractele de închiriere sau vânzare-cumpărare sunt declarate nule dacă nu sunt însoţite de un asemenea document. Se pare că cei mai mulţi dintre proprietari nu ţin seama de această lege şi profită de lacunele ei pentru a nu plăti costul documentului care în mod normal ar trebui să le facă mai mult bine decât rău.

Energie atestată
Autorităţile sunt puse în faţa faptului împlinit, mai exact în faţa Legii 372/2005, care se pare că e destul de greu de pus în practică deoarece nu a fost stabilită cu exactitate o strategie de verificare şi monitorizare a persoanelor care nu au certificate, cu toate că sectorul de vânzări, cumpărări şi închirieri prinde energie în mai toate oraşele ţării, dar mai ales în cele universitare, unde mii de elevi şi studenţi îşi caută o chirie.
Certificatul de performanţă energetică este un document cu caracter informativ în care sunt stipulate detaliile privind caracterizarea construcţiei şi ale instalaţiilor aferente acesteia: încălzire, climatizare, ventilaţie, mecanică şi iluminat artificial, rezultate dintr-o analiză energetică şi termică pe care o face un inginer specialist autorizat. Documentul se eliberează pentru mai multe tipuri de clădiri care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore, printre care locuinţele unifamiliale, blocurile de locuinţe, birouri, clădiri de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, clădiri pentru servicii de comerţ sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie.

Nulitatea contractelor imobiliare
Legea publicată în 20 mai 2013 în Monitorul Oficial este clară în privinţa modalităţii de procedare la închirierea sau cumpărarea unui imobil. „ Pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază investitorul, proprietarul sau administratorul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie de certificat, astfel încât acesta să ia la cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii sau unităţii de clădire pe care urmează să o cumpere sau să o închirieze, după caz.” Aceeaşi lege stabileşte, de asemenea, că toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără prezentarea certificatului sunt supuse nulităţii relative, potrivit Codului Civil. În această situaţie, atât proprietarul cât şi chiriaşul sau cumpărătorul s-ar putea trezi în faţa unei situaţii încurcate, întrucât, în lipsa acestui document, aceştia ar putea ajunge să aibă conflicte, poate chiar să fie nevoiţi să îşi angajeze un avocat. Proprietarul are obligaţia ca la data de înregistrare a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere să depună o copie de certificat la organul fiscal competent, respectiv primăria de care aparţine sau la registrul auditoriului care s-a ocupat de certificat.

Sătmăreni fără certificat energetic
Potrivit datelor furnizate de Biroul energetic din cadrul Primăriei Satu Mare, până acum s-au înregistrat 41 de certificate energetice, un număr foarte mic, comparativ cu anunţurile din mica publicitate. Se pare că legea se aplică doar pentru cei care vreau, iar ceilalţi se bazează pe faptul că nimeni nu pare să verifice situaţia la nivel local. Singura autoritate competentă la nivel local este reprezentată de cei 19 auditori atestaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care realizează auditul energetic pentru clădiri sau unităţi de clădire, întocmesc certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic. Preţurile pentru eliberarea certificatelor energetice sunt stabilite de fiecare auditor energetic autorizat în urma negocierilor cu beneficiarul şi depind de existenţa sau nu a documentelor de execuţie a clădirii ( releveu, secţiuni, structura, informaţii asupra materialelor utilizate la construcţie), tipul clădirii: individuală, apartament; suprafaţă utilă, număr de încăperi şi nivele şi distanţa de deplasare a auditorului pentru evaluarea clădirii. Nu sunt nişte preţuri prestabilite şi sunt cuprinse între 1 şi 5 lei pentru metrul pătrat la clădirile industrale, sociale şi culturale, respectiv 150 şi 300 lei pentru un apartament, garsonieră sau o casă. Certificatul are o valabilitate de zece ani, dacă nu se fac intervenţii la anvelopa clădirii şi după părerea specialiştilor imobiliari reprezintă un beneficiu pentru proprietari întrucât îi pot ajuta la vânzarea şi închirierea unei locuinţe, pe de altă parte şi cei care cumpără sau închiriază ştiu la ce costuri şi confort să se aştepte în baza acestui document.
Ioan Câmpean, auditor autorizat din Satu Mare, consideră că cei care îşi doresc să facă faţă şi pe viitor mecanismelor pieţei imobiliare ar trebui să se gândească serios la întocmirea unui certificat energetic: „Într-o piaţă reală a imobiliarelor, certificatele energetice au importanţă foarte mare. O clădire cu clasa energetică ridicată are o valoare de piaţă mult mai mare faţă de una cu clasă energetică redusă, atât la vânzare cât şi la închiriere. De asemenea, certificatul energetic ne arată elementele la care trebuie intervenit pentru îmbunătăţirea condiţiilor de climat interior, de reducere a consumurilor energetice şi nu în ultima instanţă de conservare a mediului.”

Alexandra Ardelean

One Response to Certificatul energetic tatonează piaţa imobiliară sătmăreană

  1. Din surse proprii pot afirma ca pretul, pentru un apartament de doua sau trei camere, pretul pe metru patrat cerut de auditori este de trei euro. Asta inseamna ca pentru un certificat energetic se va plati intre 180 si 300 de euro

    Certificat energetic
    10/09/2013 at 13:44
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *