Cruce uriaşă amplasată pe Biserica de la Cap Pod Golescu

Filed under: Locale |

cruce

O cruce uriaşă a fost sfinţită şi aşezată pe cupola Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Cap Pod Golescu. Peste o sută de credincioşi împreună cu autorităţile judeţene au participat ieri la acest moment special. Crucea înălţată la peste 45 de metri înălţime măsoară peste 8 metri şi a fost realizată într-unul dintre cele mai bune ateliere de profil din judeţul Arad. În ciuda ploii şi a frigului, peste 100 de credincioşi din parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, împreună cu autorităţile judeţene dar şi binefăcători ai bisericii au participat la slujba de sfinţire a crucii ce a fost amplasată pe cupola bisericii. După liturghia de dimineaţă, enoriaşii, în frunte cu deputatul social democrat Octavian Petric, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi directorul Finanţelor Publice, Mircea Ardelean, au aşteptat în faţa bisericii momentul sfinţirii crucii de inox aurit ce a fost adusă de la atelierul de specialitate din judeţul Arad. Slujba de sfinţire a fost oficiată de preotul paroh al Bisericii şi protopopul ortodox al municipiului Ioan Socolan alături de preoţii Tiberiu Vălean şi Gabriel Gorgan. În prealabil, a avut loc slujba de sfinţire a apei după care preotul Gabriel Gorgan a sfinţit crucea.
Credincioşii au aşteptat în ploaie săvârşirea slujbei pentru a se putea închina în faţa crucii. Apoi a urmat o agapă creştinească la care au fost invitaţi enoriaşii, dar cei mai mulţi au preferat să rămână afară pentru a vedea felul în care va fi înălţată sfânta cruce.
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se află în construcţie de aproape 20 de ani. Momentul montării crucii pe edificiu are o simbolistică aparte. Preotul protopop Ioan Socolan a declarat că se bucură de faptul că a reuşit să se realizeze crucea şi ea să fie montată pe cupola bisericii. “Sfânta Cruce este un semn dătător de viaţă, este semnul biruinţei lui Hristos asupra morţii, de aceea se pune pe cupola bisericii ca semn al biruinţei. Pentru noi înseamnă, însă, mult mai mult, că după 20 de ani de aşteptare am reuşit să ajungem la această minunată zi binecuvântată. Crucea a reprezentat o comandă specială, date fiind dimensiunile ei şi a fost realizată de o firmă specializată în execuţia crucilor aurite care are sediul la Arad. Sperăm că şi de acum înainte Dumnezeu ne va ajuta să continuăm lucrările la biserica noastră”, a mai afirmat protopopul Socolan.
Crucea are o înălţime de peste 8 metri, este poleită cu aur şi a fost executată de o firmă specializată din Arad. Pentru ridicarea şi amplasarea acesteia pe cupola bisericii a fost nevoie de o macara specială care a fost adusă de la Baia Mare.

Silvia Spanciu

4 Responses to Cruce uriaşă amplasată pe Biserica de la Cap Pod Golescu

  1. Nici aceasta cruce nu va scapa credinciosii de pacat.

    vasile
    19/09/2013 at 20:10
    Reply

    • Nu se putea face putintel mai mare, si, eventual, putin mai lata?
      Nu de alta dar, din balcon de la mine, nu-i vad decat un colt, si mi-ar fi placut sa o pot admira in toata splendoarea ei, la fel ca dreptcredinciosii din Scara B. Poate, se mai poate face ceva in acest sens, pana la sfintirea intregului mausoleu.

      ardelean
      20/09/2013 at 14:32
      Reply

  2. din ce bani , si de unde atata banet

    marinel
    20/09/2013 at 22:00
    Reply

  3. de la pupatorii de moaste atatia bani…si pot sa pariez ca s-au mai facut cel putin 2-3 case pe langa buserica aia….

    eusi eu
    21/09/2013 at 08:31
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *