CSM – ADEP Satu Mare a câştigat turneul de la Budapesta

Filed under: Sport |

volei

La Budapesta, zilele trecute s-a desfăşurat un turneu internaţional de volei, la care au participat opt formaţii din Italia, Polonia, Slovacia, Serbia, Ungaria şi România. Printre echipe s-a numărat şi CSM – ADEP Satu Mare, în lot cu Alexandra Mişca, Denisa Mocar, Angelica Podină, Beata Vaida, Alexandra Molnar, Adriana Matei, Natalia Preda şi Daiana Adamcsik. Formaţia pregătită de Adrian Pricop a trecut în grupe de G.S.A. Pallavolo Ariano (Italia) cu 3-0, cu acelaşi scor de Kecskeméti Sportiskola (Ungaria) şi de Slavia EU Bratislava (Slovacia). Calificate în semifinale, fetele noastre au dat peste Vasas Óbuda din Ungaria, pe care au învins-o tot cu 3-0. Acelaşi scor avea să fie şi în finală, cu Palas VK Levice (Slovacia), astfel că echipa sătmăreană a câştigat clar acest turneu. S-au acordat şi premii speciale. Cel mai bun trăgător a fost desemnat Adriana Matei, iar MVP-ul turneului a fost Beata Vaida. Sportiva sătmăreană care a câştigat o mulţime de astfel de premii şi are oferte din prima ligă. Primul meci oficial în Campionatul Naţional va fi cel al cadetelor, pe 29 septembrie, acasă, în compania celor de la CSS Ştei, la sala LPS.
D. Chiorean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *