„Cupa Moţilor“, un eveniment sportiv remarcabil

Filed under: Sport |

    Zilele trecute, la Marna Nouă a avut loc prima ediţie a “Zilei Moţilor din Câmpie”. Printre manifestările realizate cu succes, de un mare interes s-au bucurat întrecerile sportive la atletism şi fotbal, apreciate de mărneni datorită rezultatelor obţinute de-a lungul anilor de către sportivii care au făcut ca satul Marna să fie cunoscut la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional.
Din păcate spaţiul din ziar nu ne ajunge pentru a prezenta rezultatele obţinute la probele sportive de la acest eveniment, însă sportivii din Marna au dominat întrecerile, alături  de cei din Carei şi Căpleni. O mare bucurie a fost festivitatea de premiere unde, pentru locul I la cros, fotbal locul I şi II, respectiv premiile speciale, au fost acordate de profesorul universitar Alexandru Contraş. De asemenea, preşedintele A.J.S.P.T., profesorulAdrian Meszaros a acordat locurilor I, II şi III la cros, dar şi medalii şi diplome.
Pentru activitatea deosebită în cadrul sportului pentru toţi şi a spotului de performanţă, Adrian Meszaros, preşedintele Asociaţiei Judeţene „Sportul pentru Toţi Satu Mare“ a înmânat moţului Ioan Mărneanu o diplomă de onoare din partea Federaţiei Române „Sportul pentru Toţi“ şi o cupă.
Despre profesorul Mărneanu, putem să vă spunem că în perioada 1998-1999 a fost desemnat antrenorul anului, în 2010 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Carei, iar în 2012 a primit titlul de „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie“
Dani C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *