Episcopul şi Episcopia noastră

Filed under: Locale |

carte

Cu câteva zile în urmă am realizat emisiunea pentru NVTV cu P.S. Iustin, acolo, la sediul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Am rămas impresionat de tot ce a rostit P.S. Iustin şi simt o mândrie în suflet că avem în fruntea acestei mari şi puternice Episcopii un astfel de om, temeinic pregătit şi de un bun simţ, chiar ieşit din comun. Am scris despre tot ce s-a întâmplat acolo şi puteţi urmări emisiunea sâmbătă – ora 21, marţi – ora 16 şi vineri – ora 22. La despărţire, P.S. Iustin mi-a dăruit cartea sa “Sf. Ioan Botezătorul – mărturie evanghelică şi mesianism iudaic”, o îmbunătăţire a tezei de doctorat susţinută în 2011, la Cluj – Napoca.

Această îmbunătăţire la teza de doctorat este un studiu, o cercetare ştiinţifică de 320 de pagini, o carte ce respectă toate regulile artei tipografice. Este o carte care trebuie citită cu atenţie de noi toţi. De ce? Aflăm prezentări despre eroul cărţii şi al creştinismului făcute de mai mulţi, dar cea făcută de Luca este cea mai extinsă dintre toate evangheliile, incluzând materialele găsite în alte evanghelii legate de naşterea şi copilăria lui Ioan. I se face portretul lui Ioan ca un reformator cu o activitate intensă ce pregăteşte calea venirii lui Iisus. Citind cartea aflăm lucruri pe care în biserică nu le putem auzi şi spune, ea este destinată mai ales cercetătorilor, cadrelor ce predau această ştiinţă în facultăţile de teologie şi celor interesaţi de a şti mai mult. Oricum, autograful oferit pe carte de către P.S. Iustin m-a mişcat profund şi-i sunt recunoscător!
În afară de carte mi-a oferit broşuri legate de Catedrala “Sfânta Treime” din Baia Mare, o bijuterie arhitecturală a timpurilor noastre, pe care am şi filmat-o, oferindu-vă ocazia s-o vedeţi, cel puţin, pe micul ecran. M-au impresionat numerele scoase ale revistei de prestigiu “Graiul Bisericii noastre”, ce apare periodic, într-o grafică de invidiat. Apare cu binecuvântarea I.P.S. Iustinian şi sub supravegherea P.S. Iustin. Am răsfoit cu atenţie cele două numere oferite şi am constatat că judeţul Satu Mare nu este ocolit şi apare permanent cu oameni, fapte, activităţi religioase, dovadă a interesului acordat nouă de P.S. Iustin şi-i mulţumim, rugându-ne mereu pentru sănătatea Sa şi a I.P.S. Iustinian.
Am aflat lucruri interesante, parte din ele interesante pentru orice sătmărean. De exemplu:
1. În judeţul nostru religia ortodoxă este predată de 128 profesori de specialitate, din care 57 titulari şi 71 suplinitori.
2. Situaţia populaţiei şcolare (2012-2013) în judeţul nostru: 41.500 elevi în 132 unităţi şcolare. În Liceul ortodox “N. Steinhardt” sunt: 160 elevi de liceu, 116 elevi de gimnaziu, 128 elevi în ciclul primar şi 95 copii în grădiniţă. În total sunt 40 profesori, învăţători şi educatori.
3. În judeţul nostru s-au efectuat simpozioane de nivel naţional şi judeţean cu participarea consiliilor Episcopiei, a scriitorilor şi reprezentanţi ai conducerii locale şi judeţene.
4. În judeţul Satu Mare s-au organizat tabere şcolare, pe diferite proiecte, pelerinaje şi excursii, cercul de Iconografie, expoziţii şi cataloage ale icoanelor pe sticlă. S-au luat premii I şi II, premii speciale la Olimpiadele naţionale.
5. Din punct de vedere confesional, dintr-o populaţie de 329.079 locuitori, populaţia ortodoxă este de 162.055 suflete (49,245%). Convieţuiesc alături ortodocşi sârbi 3 suflete, romano-catolici 60.000 suflete (18,233%), greco-catolici 25.099 (7,627%), reformaţi 60.649 (18,430%), evanghelişti – 14 (0,004%), unitarieni – 112 suflete, creştini de rit vechi – 58 suflete, baptişti – 2.006 suflete (0,610%), penticostali – 10.339 (3,142%), adventişti de ziua a 7-a – 842 (0,256%), creştini după evanghelie – 633 suflete (0,192%), evanghelişti – 29, musulmani – 42, mozaici – 90, martorii lui Iehova – 3.866 (1,169%), alte religii – 281, fără religie – 634, atei – 155, religie nedeclarată – 2.094.
6. Din punct de vedere etnic, în Satu Mare din 329.079 locuitori, structura este astfel: români – 189.991 (57,734%), maghiari 113.541 (34,503%), rromi – 17.513 (5,322%), germani – 4.986 (1,515%), ucraineni – 1.397 (0,425%), turci – 7 locuitori, ruşi lipoveni – 7 locuitori, alte etnii – 405 locuitori, etnie nedeclarată – 1.232 locuitori.
7. În judeţele Maramureş şi Satu Mare totalul populaţiei este de 790.369 suflete din care ortodocşi 522.480 suflete (66,106%) – în 2011, iar în 2012 totalul este 877.391 suflete, din care ortodocşi 583.600 suflete.
8. În cele 3 protopopiate ale judeţului (Satu Mare, Carei şi Oaş) există: parohii urbane – 27, parohii rurale – 173, mănăstiri – 8, număr de angajaţi – 435 (din care clerici – 219). Aşa se prezintă situaţia în faţa Adunării Eparhiale din 21-22 ian. 2013, urmând şi sectorul economic, cu venituri, cheltuieli, sold. Aflăm din reviste totul despre Episcopia noastră, care creşte şi va creşte având în jurul ei pe fiecare dintre noi, ataşaţi cauzei ortodoxismului!
Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *