Eroul naţional Avram Iancu, comemorat la Carei

Filed under: Locale |

iancu-carei

Peste 400 de persoane s-au adunat ieri la bustul lui Avram Iancu din Carei pentru a comemora 141 de ani de la moartea eroului naţional. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Colonia Moţilor Ianculeşti”, Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural al Municipiului Carei, Asociaţia Refugiaţilor filiala Carei şi Asociaţia „Unirea 2000” Carei. Membrilor asociaţiilor li s-au alăturat prefectul judeţului, Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor pe care le conduc şi cu şefii instituţiilor deconcentrate. Manifestările au început în sunetul tulnicelor după care a fost intonat imnul de stat şi imnul lui Avram Iancu. Membrii asociaţiilor patriotice au evocat personalitatea, viaţa şi activitatea luptătorului pentru emanciparea românilor. Un sobor de preoţi a oficiat slujba de pomenire după care au luat cuvântul autorităţile prezente. Prefectul Eugeniu Avram a mulţumit organizatorilor pentru şansa de a celebra unul dintre marii eroi ai neamului. “Avram Iancu a fost un mare luptător pentru români, în special pentru cei din Transilvania şi este datoria noastră să îi ţinem mereu treaz spiritul şi să nu uităm că dorinţa sa a fost aceea de a-şi vedea neamul fericit”, a mai adăugat prefectul Avram. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a vorbit despre felul în care „eroii neamului trebuie cinstiţi”, cum „faptele lor de vitejie vor fi pomenite mereu de noile generaţii”.
Au fost depuse coroane de flori la bustul lui Avram Iancu după care au urmat momente artistice cu cântece patriotice şi de folclor autohton. Pe lângă ansamblurile din localităţile reprezentative pentru coloniile de moţi din judeţul nostru au fost prezenţi şi cei din Ansamblul „Ceatăra” şi Petrică Mureşan.
Silvia Spanciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *