Fotbal – Juniori A / Olimpia câştigă la limită duelul cu LPS

Filed under: Sport |

juniori

Ieri, stadionul Someşul a fost gazda întâlnirilor dintre juniorii A şi B ai Olimpiei şi cei ai Liceului cu Program Sportiv la fotbal. Pe un teren destul de greu, elevii lui Cristian Popa şi Mircea Bolba s-au impus cu 1-0 prin golul marcat de Lemac, în minutul 26, la juniori A.
Olimpia începe bine jocul, iar în minutul 22 obţine o lovitură de la 11 metri prin Stoica. Jucătorul faultat execută lovitura de pedeapsă, însă portarul Cherecheş reuşeşte să apere. Peste numai patru minute a venit singurul gol al întâlnirii. Lemac primeşte o pasă la limita ofsaidului, pătrunde în suprafaţa de pedeapsă şi îl execută pe Cherecheş. Acelaşi Lemac, cel mai periculos jucător al Olimpiei, trece pe lângă 2-0, cu trei minute înainte de finalul primei părţi, atunci când trimite cu capul puţin pe lângă poartă centrarea lui Stoica.
În partea secundă fotbaliştii de la LPS au ieşit mai mult la joc, însă Bura şi Bob nu găsesc ţinta. În prelungirile partidei, noul intrat Pop iroseşte o ocazie rarisimă pentru Olimpia. Nagy şutează în transversală de la peste 25 de metri, iar Pop, singur cu portarul din doi metri nu reuşeşte să înscrie. S-a terminat 1-0, iar antrenorul Cristian Popa a ţinut să felicite întreaga echipă pentru victorie. De cealaltă parte, Mihai Sabău nu a dorit să declare nimic.
Olimpia: Anca – Sălăjan, Nagy, Ban, Mihalca, Paul, Donca (61 C. Pop), P. Pop, Gulya, Stoica (86 Nistor), Lemac (90 Cireap).
LPS: Cherecheş – Pop (74 Griszhaber), Brânzanic, Rus, Gândea, Bura, Simon, Ciul, Varga (74 Ritli), Dumitran (30 Ionescu), Bob.
La juniori B, LPS-ul antrenat de Dacian Nastai s-a impus cu 1-0.
Florin Daniel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *