Fotbal la Apaserv

Filed under: Sport |

Vineri, 20 septembrie, la sala de sport a Colegiului Traian Vuia s-a desfăşurat a 15-a ediţie a Campionatului de Fotbal S.C. Apaserv Satu Mare S.A., în organizarea Sindicatului Liber Comunala (sindicatul societăţii) şi a conducerii Apaserv. Au participat 10 echipe de la toate sectoarele de activitate ale societăţii, după cum urmează: Secţia Negreşti, Secţia Carei, Secţia apă (2 echipe), Secţia Canal (2 echipe), Staţia de Epurare, Uzina de Apă, TESA şi o echipă mixtă. Rezultate; locul I – Secţia apă, locul II TESA, locul III Staţia de epurare. Arbitri: Câmpan Mircea şi Ujvari Tiberiu. Echipa câştigătoare a jucat un meci amical cu echipa Primăriei, din care au făcut parte printre alţii şi city managerul municipiului Satu Mare – Dan Băbuţ şi şeful Poliţiei Locale- Florin Găzdac. Campionatul s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte plăcută, galeria fiind asigurată de salariatele societăţii în frunte cu directorul ing. Stegerean Dan, care a făcut promisiunea că de anul viitor va fi prezent pe teren, întărind echipa TESA. La finalul campionatului directorul Apaserv a înmânat premiile şi diplomele, dintre care amintim diploma pentru cel mai bun golgeter Balazs Zsolti, cel mai bun antrenor Fogel Vasile şi cel mai vehement suporter Maştei Anghelina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *