Grevă spontană la Firoc Invest SRL

Filed under: Locale |

greva

Angajaţii fabricii de mobilă a SC Firoc Invest SRL Satu Mare au încetat ieri lucrul motivând faptul că nu şi-au mai primit tichetele de masă de trei luni, iar salariile de o lună. Aceştia au protestat ieri câteva zeci de minute în curtea fabricii, dar din cauza ploii au intrat în halele de producţie însă nu au lucrat. Muncitorii spun că nu vor relua lucrul decât după ce vor fi plătiţi. Situaţie tensionată la fabrica de mobilă a SC Firoc Invest SRL Satu Mare unde muncitorii nu au mai primit tichetele de masă de trei luni de zile iar salariile de o lună. “Azi (ieri – n.r.) a fost zi de salar, dar noi nu am primit nici măcar avansurile până acum. Tichetele de masă nu le-am mai primit de 3 luni. Toţi avem familii şi greutăţi. Unii au de plătit rate la bănci, alţii au copii de pregătit pentru şcoală, iar noi nu ne luăm nici salariile, nici bonurile de masă cu lunile”, ne-a declarat unul dintre muncitorii firmei.
În această situaţie, angajaţii firmei au oprit ieri lucrul protestând că nu-şi primesc salariile. Au ieşit chiar în curtea fabricii scandând lozinci împotriva conducerii fabricii şi pentru a-şi primi drepturile salariale, însă din cauza ploii au fost nevoiţi să intre din nou în halele de producţie, dar fără a relua lucrul. Unii angajaţi ai fabricii ne-au declarat că directorul a coborât la muncitori explicându-le că nu pot fi plătiţi din cauza faptului că firma nu mai are bani. A promis însă că va face rost de bani, dar cel puţin până la terminarea programului de lucru, adică la ora 15.00, nu l-a mai văzut nimeni. Mai mult decât atât, angajaţii spun că firma nu le-a mai plătit asigurările sociale de mai multe luni de zile, astfel că nu se pot duce nici în şomaj.
Angajaţii firmei Firoc Invest SRL vor merge şi în această dimineaţă la muncă dar în cazul în care nu vor fi plătiţi nu vor relua munca, însă vor sta în fabrică până la sfârşitul programului de lucru. Tot din cauza unor probleme financiare, angajaţii firmei SC Firoc Invest SRL au mai fost în grevă spontană în anul 2006. În prezent, firma are peste 30 de angajaţi.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *