More

    Imnul ratat al lui Castorică

    caricatura

    Gaşca Castorială a fost luată sâmbătă ca din oală la întâlnirea de taină cu patronii mici şi mijlocii, consilieri locali cu haine portocalii, camuflaţi în straie oşeneşti taman la Călineşti. Castorul s-a strâmbat ca un dihor ratat când a observat că a fost fotografiat. Săgeata cheală s-a forţat să schiţeze un zâmbet la fel de ratat. Apoi au intrat în localul portocaliu, la mediul de afaceri mijlociu, mic şi chiar microscopic. Castorul şi-a făcut apariţia pe melodia lui Puya – Bagă bani, bani, bani – însoţit de gaşca lui de golani. Băieţii ăştia sunt criminali, s-a entuziasmat isterizat un consilier democrat. Apoi un altul a strigat: Castore, te ştiu, îţi tremură mâna pe paharul de rachiu şi ai părul prins în bigudiu! Bucuros că puciştii l-au recunoscut imediat, incisivul Castor şi-a expus planul dezaxat de a-l ataca cât mai ordinar pe actualul primar. Bineînţeles că nu pe gratis, căci în viaţă totul se plăteşte, numai dinţosul o sfecleşte. Între timp, săgeata cheală, ameţită de o pălincă mică, cânta noul imn al lui Castorică. “Bagă bani, bani, bani” insista acest valet nesimţit pe lângă fiecare pucist ameţit. Patronii mărunţi, mijlocii şi portocalii au percutat după cum gaşca Castorială s-a aşteptat. Pe lângă bani peşin, Castorică şi oamenii lui au primit şi câteva sticle de vin. Valetul Castorial, de cele câteva sticle stimulat, s-a pus ieri din nou pe postat aceleaşi materiale de rahat. După acest experiment reuşit, până şi Castorică a realizat că noul său imn nu aduce numai bani şi două-trei sticle de vodcă sau de vin. Unii bolovani mai sunt dispuşi să bage bani într-o asemenea gaşcă de prostovani. Astfel, fiţuica lui Castorică îşi va mai putea îndeplini rolul de hârtie igienică. Mai devreme sau mai târziu, Castorică, împreună cu valetul său derbedeu, vor avea aceeaşi soartă binemeritată într-un bideu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE