Inflaţie de ascultări pe siguranţă naţională

Filed under: Editorial |

Publicaţia electronică “Lumea Justiţiei” a informat nu demult că numărul propunerilor admise având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi de 2.198 până la data de 8 august 2013. O primă concluzie ar putea fi aceea că siguranţa naţională a României este serios pusă în pericol. În realitate însă, aşa cum bine se ştie, a devenit o practică deja ca multe din dosarele instrumentate de procurori să se susţină aproape în exclusivitate pe interceptări realizate pe baza unor ascultări pe motiv de siguranţă naţională. An de an, mii de astfel de mandate sunt emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mai puţin de doi ani numărul acestora ajungând aproape de 6.000. Un simplu calcul ne arată că au fost emise aproximativ 300 de mandate de acest gen pe lună în anul trecut, media păstrându-se şi pentru acest an.
Ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României sunt menţionate în Legea 51/1991. Printre acestea se regăsesc acţiunile care vizează suprimarea independenţei şi indivizibilităţii statului român, provocarea de război sau înlesnirea ocupaţiei militare, trădarea ţării şi actele de terorism.

Potenţialii parteneri sunt din ce în ce mai puţini, dar încă nu disperi. În plus, la serviciu tocmai ţi s-a oferit suficient credit încât salariul tău să devină suficient pentru a te răsfăţa.
Dar, fără să simţi, ai trecut de 35 de ani şi te îndrepţi cu paşi neobişnuit de repezi spre pragul de 40 de ani, iar în jurul tău e tot mai gol. Mai puţin, poate, contul din bancă, care este tot mai gras, iar numărul angajaţilor din subordine creşte cu fiecare rid în plus. Părinţii tăi devin tot mai bătrâni, au nevoie de tine, iar tu îţi dai seama că şansele de a găsi pe cineva acasă când te întorci de la birou sunt aproape nule.
Povestea aceasta este tot mai comună în cabinetele de psihoterapie unde depresia sau anxietatea nu fac discriminare în funcţie de sex, spun psihologii. „Avem mulţi pacienţi care se plâng că au ales cariera în defavoarea unei relaţii crezând că au suficient timp pentru dragoste. Din păcate, au neglijat total acest aspect al vieţii lor, iar unii au renunţat chiar la familie, dacă o aveau, pentru a profita de şansa de a avansa în carieră“, spune Leslie Bell, cunoscut terapeut american, citat de „Psychology Today“.Acest scenariu nu are graniţă. La fel se întâmplă şi în România, poate chiar mai acut.
„La 20 de ani, libertatea îşi spune cuvântul, chiar şi în privinţa sexualităţii. Experimentele, partenerii multipli, fără a se ajunge însă la promiscuitate, se împletesc cu dorinţa de a avansa în carieră. Nu ai timp de o relaţie adevărată, clădită cu răbdare, ci te pierzi în legături pasagere, nu neapărat orientate către sex.
La 30 de ani, potenţialii parteneri devin tot mai puţini pentru ambele sexe, mai ales că şi pretenţiile cresc proporţional. Deja începutul unei relaţii seamănă cu un interviu pentru un job: background, familie, venituri, perspective.La 40 de ani, reversul medaliei: te mulţumeşti cu aproape orice.
Terapeuţii spun că mulţi dintre cei în cauză ajung în conflict cu ei înşişi pentru că pur şi simplu nu ştiu să-şi prioritizeze viaţa şi pentru că nu-şi dau seama ce vor cu adevărat. Astfel, ei sunt prinşi între dorinţa de a avea o relaţie şi de a face carieră, fără să-şi dea seama că, de fapt, una nu o exclude pe cealaltă.
„Dragostea nu trebuie să fie sabotorul carierei şi nici invers. De fapt, ceea ce nu realizează cei în cauză este că cele două pot constitui un suport important una pentru cealaltă. O persoană care beneficiază acasă de un sprijin moral real este mai productivă la locul de muncă, iar o persoană satisfăcută de job va fi relaxată şi în familie“, explică Alina Chifu, psiholog.

Voicu D. Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *