Maidanezii cu două picioare

Filed under: Editorial |

În plină dezbatere naţională privind proiectul de la Roşia Montană (exploatarea zăcămintelor de aur şi argint folosind cianuri, într-o afacere clocită pe şest în urmă cu aproape două decenii, fără să fi trecut prin filtrul unei licitaţii publice), a izbucnit o altă temă încărcată de emoţie: maidanezii. Ce facem cu ei? Cum ne protejăm copiii? Sunt politicienii atât de limitaţi încât să producă un masacru, lichidând zeci de mii de câini nevinovaţi? Chiar nu-i duce mintea să protejeze oamenii fără a omorî câinii? Isteria a pornit de la o tragedie consemnată în Bucureşti: un copil de patru ani, scăpat de sub atenţia bunicii sale, a ajuns pe un teren viran şi a fost sfâşiat de câţiva câini fără stăpân. Moartea lui Ionuţ le-a dat apă la moară celor care strigă până răguşesc: moarte maidanezilor! Un fel de ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dar cu o extindere în masă. Iar de aici până la o lege a exterminării n-a mai fost decât un pas, pe care parlamentarii l-au făcut fără să clipească. Toată lumea strigă sus şi tare că vinovaţi de moartea lui Ionuţ nu sunt câinii, ci oamenii. Perfect adevărat, căci dacă administratorii ţării, ai judeţelor şi ai localităţilor ar fi acţionat corect în ultimii 15-20 de ani, n-ar mai exista astăzi câini fără stăpân. Nu aveam nevoie de genii, ci de parlamentari, miniştri, prefecţi şi primari care să înţeleagă că sterilizarea maidanezilor ar fi făcut imposibilă perpetuarea lor.  Locuitorii oraşelor şi ai comunelor ar mai fi convieţuit cu maidanezii cel mult cinci-şase ani, iar animalele ar fi fost tot mai puţine de la un an la altul.
Măsura trebuia însoţită de capturarea imediată a maidanezilor agresivi şi ţinerea acestora în adăposturi sau, la limită, chiar eutanasierea lor. Adevărul e că animalele agresive sunt puţine în raport cu cele blânde, domesticite chiar şi aciuate pe lângă blocuri, unde oamenii s-au ataşat de ele. Omorârea acestor „câini ai blocurilor” ar fi o barbarie, provocând multă suferinţă nu doar animalelor, ci şi oamenilor care i-au adoptat sufleteşte, dar care nu au posibilitatea de a le lua acasă (apartamentul nu e, totuşi, casă cu curte).
Ceea ce nu s-a făcut în urmă cu 15-20 de ani ar trebui făcut acum. Dar Parlamentul e prea obez pentru a judeca raţional. Dacă vinovaţi de tragedia lui Ionuţ sunt oamenii, de ce să pedepsim câinii? Dacă trei-patru maidanezi agresivi au sfâşiat un copil, de ce să omorâm şi câinii neagresivi? Când un om omoară alţi oameni (şi e plină lumea de criminali), exterminăm rasa umană? Săptămâna trecută, un descreierat a înjunghiat mortal un actor pensionar din Piatra Neamţ, pentru a-i fura pensia. Ce facem, omorâm toată populaţia din Piatra Neamţ, pentru a fi siguri că nu scapă niciun alt posibil criminal!?
Cine s-a jucat vreodată cu un câine, cine a privit în ochi un maidanez în căutare de stăpân, cine a văzut mulţumirea unui câine care primeşte mâncare, cine i-a citit în priviri rugăminţile şi recunoştinţa, acela nu va putea îndura gândul că bietul animal va fi ucis. Niciun câine nu a vrut să ajungă sau să se nască în stradă, ci oamenii l-au condamnat la acest trist destin. Şi atunci, nu tot oamenii ar trebui să-l ia din stradă fără a-l omorî? Dacă Dumnezeu ne-a dotat, ca specie, cu o inteligenţă superioară, nu e datoria noastră să ne folosim puterea, care decurge din această inteligenţă, pentru a proteja omul fără a ucide câinele? Aceste două necesităţi nu se exclud, doar politicienii refuză să le vadă. Adevăratul pericol nu vine de la maidanezii cu patru lăbuţe, ci de la cei cu două picioare.
Şi mai e o chestiune: degeaba vor fi omorâţi sute de mii de câini din oraşele României, dacă sterilizarea nu se aplică masiv şi în gospodăriile oamenilor! E nevoie de o lege dură care să vizeze oamenii, nu câinii: trebuie aplicate amenzi usturătoare, mergând până la puşcărie pentru cei care abandonează căţei sau pisici în spaţii publice! Până la urmă, aceasta este sursa perpetuă a populării cu maidanezi a străzilor (la oraşe), a uliţelor sau a ogoarelor (la sate): lui nea Gheorghe îi fată căţeaua, iar el opreşte cel mult un căţel şi îi aruncă pe ceilalţi trei-patru. Unii mor în chinuri groaznice, alţii se sălbăticesc în cruda bătălie pentru supravieţuire. Şi atunci, tot câinii sunt de vină? Sau oamenii care, prin lipsa lor de discernământ, permit înmulţirea nesăbuită a propriilor animale?
Există un strigăt care, ignorat în Palatul Parlamentului, trebuie să se audă în toate primăriile din ţară: protejaţi oamenii fără a măcelări maidanezii! Altfel, existenţa vă va fi bântuită de sufletele nevinovate pe care le veţi trimite la moarte.
Grigore Cartianu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *