Monumentul Ostaşului Român din Carei, preluat de Muzeul Judeţean

Filed under: Locale |

carei2

Consiliul Local Carei a decis în ultima şedinţă să transfere Monumentul Ostaşului Român din centrul oraşului în administrarea Muzeului Judeţean Satu Mare pe o perioadă de doi ani. Prin această decizie se doreşte ca Muzeul Judeţean, cu ajutorul fondurilor ce vor fi alocate de Consiliul Judeţean, să reabiliteze monumentul creat de sculptorul maramureşean Vida Gheza, distins cu titlul Pro Urbe de administraţia locală. Consiliul Local Carei a cerut doar ca lucrările de reabilitare a Monumentului Ostaşului Român să nu dureze mai mult de doi ani.
În cadrul acestui parteneriat cu autorităţile judeţene, Primăria municipiului Carei are sarcina de a reabilita zona din jurul monumentului. Printr-o investiţie de aproximativ 270.000 lei, Primăria Carei a înlocuit dalele din faţa Monumentului Ostaşului Român, a reabilitat spaţiul verde din zona înconjurătoare, a înlocuit băncile vechi, suplimentând în acelaşi timp numărul lor. Tot în cadrul acestor lucrări, în faţa monumentului situat în centrul localităţii a fost amenajată o nouă fântână arteziană.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *