Municipiul Carei, locul în care sătenii îşi abandonează câinii

Filed under: Locale |

caini

Eforturile Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Puffi de a reduce numărul maidanezilor din municipiul Carei sunt zădărnicite de locuitorii comunelor învecinate. Locuitorii comunelor din zona Careiului îşi aduc câinii şi îi abandonează pur şi simplu pe străzile municipiului, fără să le pese de soarta lor. Fenomenul poate fi contracarat doar printr-o acţiune extinsă de sterilizare derulată şi la nivelul comunelor care alimentează Careiul cu maidanezi. De asemenea, Asociaţia Puffi propune sancţionarea drastică şi a careienilor care îşi abandonează câinii pe străzi.

Careiul, alimentat continuu cu maidanezi
Asociaţia Puffi a constatat că numărul maidanezilor se menţine ridicat în Carei din cauza sătenilor care vin în municipiu pentru a-şi abandona câinii nedoriţi. “Asociaţia Puffi a sterilizat până acum aproape 700 de câini comunitari. De asemenea, cu sprijinul Primăriei Carei, a înfiinţat un adăpost pentru câinii fără stăpân în incinta fostei unităţi militare de pe strada Căplenilor. Problema câinilor vagabonzi ar putea fi controlată, însă am constatat că eforturile voluntarilor asociaţiei sunt zădărnicite de locuitorii satelor şi învecinate. Aceştia îşi abandonează pe străzile Careiului câinii nedoriţi. De exemplu, în urmă cu trei săptămâni am fost sesizaţi despre un astfel de caz. Un locuitor al unei comune apropiate a venit până în Carei cu un microbuz şi a aruncat pe stradă doi saci în care se aflau mai mulţi pui de câine. Iar astfel de cazuri nu sunt singulare”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Puffi, Mia Ardelean.
Asociaţia Puffi va organiza întâlniri cu primarii tuturor comunelor din zona Careiului pentru a le explica faptul că problema sterilizării câinilor este o problemă comună. Dacă nu se iau măsuri de sterilizare şi la nivelul comunelor respective, numărul maidanezilor va fi în continuare ridicat în Carei din cauza acelor săteni care-i abandonează pe străzile oraşului pentru a nu se reîntoarce acasă. Cu alte cuvinte, s-ar intra într-un cerc vicios.

Abandonul câinilor trebuie sancţionat
Membrii Asociaţiei Puffi efectuează în prezent un recensământ al câinilor din Carei. La finalizarea recensământului, asociaţia va propune o serie de măsuri care să prevină abandonarea câinilor pe străzi. “Până în 20 septembrie vom finaliza recensământul tuturor câinilor din Carei. Vom şti după aceea câţi câini avem pe stradă şi câţi câini au stăpân. După părerea noastră, problema câinilor vagabonzi nu se poate rezolva prin eutanasierea lor, care constituie un adevărat act de cruzime. Numărul câinilor comunitari poate să scadă numai prin sterilizarea lor. În continuare, vom cere sprijinul autorităţilor în vederea obligării proprietarilor să pună microcipuri câinilor pe care îi deţin. În momentul în care aceşti câini sunt prinşi pe stradă, proprietarii trebuie să fie sancţionaţi, căci deţinerea unui câine presupune anumite responsabilităţi. De altfel, abandonul câinelui este sancţionat din punct de vedere legal. Nu trebuie decât ca poliţiştii comunitari să aplice aceste sancţiuni. Nu poţi să-ţi iei câini sau chiar să-i înmulţeşti, iar mai târziu să îi abandonezi pe stradă pentru că te-ai săturat sau te-ai plictisit de ei”, ne-a declarat Mia Ardelean.
Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *