Primarul Dorel Coica răspunde “trio-ului de aur” din PDL

Filed under: Locale |

primar

Protocolul semnat de Poliţia Locală Satu Mare şi Serviciul Rutier Satu Mare, locurile libere din creşele sătmărene, alimentele comunitare, asigurarea obligatorie a locuinţelor şi multitudinea de contestaţii la proiectele derulate de Apaserv au fost doar câteva dintre subiectele abordate ieri în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul Primăriei municipiului Satu Mare. La întâlnirea cu presa au fost prezenţi primarul Dorel Coica, city-managerul Dan Băbuţ, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Satu Mare, Cătălin Dănciuţ, directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Florin Găzdac, directorul SPAS, Doina Văsuţ, şeful Serviciului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS, Adrian Bălaj, şi directorul Apaserv, Dan Stegerean. La final, primarul Dorel Coica a transmis şi un mesaj “trio-ului de aur” din PDL, Ardelean, Băbăşan şi Mureşan.

Poliţiştii locali pot dirija traficul
În prima parte a conferinţei de presă, Florin Găzdac şi Cătălin Dănciuţ au prezentat protocolul semnat între Poliţia Locală Satu Mare şi Biroul Poliţiei Rutiere a municipiului reşedinţă de judeţ în vederea implicării poliţiştilor locali în fluidizarea circulaţiei. Înainte de semnarea protocolului, cei 13 poliţişti locali, din care patru femei, au urmat cursurile de formare necesare şi au participat la şedinţele de pregătire.
În baza protocolului, poliţiştii locali sătmăreni vor putea aplica amenzi pentru staţionări, opriri, parcări ilegale, precum şi pentru pietoni, motociclişti sau pentru depăşirea masei autovehiculului. De asemenea, poliţiştii locali au dreptul să dirijeze circulaţia în intersecţii şi în locurile aglomerate. Protocolul a intrat în vigoare din 1 septembrie, iar de atunci şi până în prezent poliţiştii locali au aplicat 172 de sancţiuni din care 115 avertismente, 57 de amenzi în cuantum total de 9.820 de lei şi 344 de puncte de penalizare.
Intervenind, primarul Dorel Coica a solicitat amplasarea unor semne care să interzică accesul mopediştilor şi motocicliştilor pe pistele special amenajate pentru biciclişti.

35 de locuri libere în creşe
În continuare, Doina Văsuţ a declarat că în creşele din municipiul Satu Mare mai sunt disponibile 25 de locuri. Dacă la “Ţara Minunilor”, “Punguţa cu doi bani”, “Harap Alb” şi “Albă ca Zăpada”, au fost ocupate toate locurile, la “Dumbrava minunată”, de pe Aleea Ilişeşti, mai sunt disponibile 15 locuri. Totodată, dacă vor fi cereri, poate fi redeschisă şi creşa de pe strada Botizului, care are o capacitate de 20 de locuri, care a fost închisă timp de trei ani din cauza lipsei de personal. Cererile pot fi depuse la sediul SPAS. Referitor la alimentele comunitare, Adrian Bălaj a afirmat că acestea au început să vină, dar nu a putut să dea o dată exactă de la care va începe distribuirea lor către populaţie, însă cel mai probabil acest lucru se va petrece la începutul lunii octombrie.
Consilierul primarului, Ramona Ardelean, a atras atenţia populaţiei că trebuie să-şi asigure locuinţele împotriva dezastrelor naturale, altfel riscă amenzi cuprinse între 500 şi 800 de lei. Primarul Dorel Coica a adăugat că nu se va trece imediat la aplicarea sancţiunilor ci deocamdată este informată populaţia. Însă de anul viitor vor fi aplicate şi sancţiuni. “Când cetăţeanul va veni să-şi plătească taxele va trebui să prezinte şi poliţa de asigurare obligatorie, altfel va fi penalizat”, a mai precizat primarul.
Directorul SC Apaserv Satu Mare SA a precizat, în continuarea conferinţei de presă, că proiectele derulate de operatorul de apă privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Satu Mare sunt îngreunate de contestaţii. “Unii sunt adevăraţi campioni la contestaţii. Există o firmă care cel puţin până în prezent a depus 25 de contestaţii, dar nu a participat la nicio licitaţie”, a mai spus Stegerean. Directorul Apaserv a mai adăugat că laboratoarele mobile sunt funcţionale astfel că de acum înainte pot fi depistate furturile de apă. Potrivit estimărilor sale, circa 15% dintre pierderile de pe reţea sunt datorate furturilor de apă.

Răspuns pentru “trio-ul de aur” din PDL
La finalul conferinţei de presă, primarul Dorel Coica a afirmat că este foarte mulţumit de activitatea celor doi viceprimari, Radu Roca şi Marcela Papici, precum şi a city-managerului Dan Băbuţ, în perioada cât a fost plecat în concediu. Apoi a dat un răspuns “trio-ului de aur din PDL”, Ardelean, Băbăşan şi Mureşan, care l-au acuzat că stă doar două ore la birou. “Cei trei, toţi cu realizări semnificative, ar trebui să ştie că primarul mai are şi muncă de teren. Eu pot să spun că cei de la PDL sunt nişte mincinoşi. Au promis că vor asfalta drumul spre Sătmărel, dar la Ministerul Dezvoltării nu a fost depus niciun document în acest sens. Ceea ce nu au reuşit ei, a reuşit primarul Coica în doar câteva luni, astfel că drumul spre Sătmărel va fi terminat în cel mult două săptămâni”, a mai afirmat edilul şef. La fel ca şi linia de centură, drumul spre Sătmărel a fost realizat din economiile făcute în urma reducerilor de cheltuieli de la clubul sportiv municipal, teatru sau de la serviciul de salubrizare.
Referitor la acuzaţia adusă că i-a luat din atribuţiunile viceprimarului Marcela Papici, primarul a precizat că viceprimarii au exact aceleaşi atribuţiuni ca şi până în prezent cu excepţia învăţământului de care va răspunde personal, însă după ce se va consulta cu viceprimarii, cu city-managerul şi cu inspectorul general. De asemenea, primarul Coica a mai afirmat că trei şcoli gimnaziale din municipiul Satu Mare vor fi modernizate în urma unor proiecte finanţate de Uniunea Europeană..

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *