Putin şi Obama au discutat despre controlul Siriei

Filed under: Politic |

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american Barack Obama au discutat săptămâna trecută, în cadrul summitului G20, referitor la plasarea armelor chimice din Siria sub control internaţional, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. “Subiectul, într-adevăr, a fost discutat”, a declarat Peskov, citat de agenţia rusă Interfax. Peskov a refuzat să precizeze cine a propus această temă. “Noi nu divulgăm conţinutul discuţiilor”, a adăugat el. Obama a anunţat luni seara, într-un interviu pentru postul de televiziune american PBS, că a discutat despre acest subiect cu Vladimir Putin, la Sankt Petersburg. “Am avut aceste discuţii. Şi aceasta este urmarea discuţiilor pe care le-am avut cu preşedintele Putin de ceva vreme”, a declarat el. Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat faţă în faţă pe tema crizei din Siria, vineri, cu ocazia summitului G-20, în condiţiile în care nu era prevăzută o întâlnire bilaterală între cei doi lideri politici. Totuşi, Putin a declarat ulterior că în urma acestei întâlniri nu au fost obţinute progrese în dosarul sirian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *