Referendumul pe Constituţie nu va mai avea loc odată cu prezidenţialele

Filed under: Politic |

zgonea

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat ca in conditiile in care presedintele Traian Basescu a atacat la CC legea privind pragul la referendum, consultarea populara pentru validarea modificarii Constitutiei nu va mai putea avea loc in 2014 odata cu primul tur al prezidentialelor. Solicitat, sambata, la Alba Iulia, intr-o conferinta de presa, sa comenteze gestul presedintelui Basescu de a trimite la CC legea privind pragul la referendum in conditiile in care controlul constitutional a fost facut o data, Zgonea a raspuns: “Traian Basescu are o singura tinta – e masurata, strategia o avem in analiza noastra, cel putin la PSD, dar si in USL am discutat – Traian Basescu va incerca sa intarzie cat de mult poate luarea deciziei si promulgarea acestui text de lege, astfel incat sa nu se mai suprapuna cu primul tur al alegerilor prezidentiale masura referendara”.
Zgonea a spus ca, in aceste conditii, referendumul pentru revizuirea Constitutiei nu va mai avea loc odata cu primul tur al prezidentialelor. Intrebat daca dupa gestul lui Basescu de a trimite legea la CC ipoteza USL privind organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei mai ramane in vigoare, Zgonea a raspuns: “Intrebarea nu isi are rostul. Raspunsul este ‘Nu’”. “In acest moment, dupa toate calculele pe care le-am facut si cu domnul Ponta si cu domnul Antonescu, noi speram ca Traian Basescu, respectand pactul de coabitare si seriozitatea cu care priveste guvernarea, sa nu faca acest lucru, adica sa nu trimita gratuit acest text la Curte, dar a abuzat de un drept pe care il are”, a adaugat Zgonea. Intrebat daca USL ia in calcul sa organizeze referendumul pentru Constitutie odata cu turul doi al prezidentialelor, Zgonea a spus ca acest lucru depine de momentul in care Curtea transmite decizia Parlamentului. “Putem sa ne trezim ca proiectul de lege ajunge la sfarsitul lunii noiembrie in Parlament pentru a fi analizat”, a mai spus Zgonea, invocand precedente in care Curtea a amanat cat destul de mult pronuntarea unor decizii. Presedintele Traian Basescu a sesizat, sambata, Curtea Constitutionala, cu privire la Legea Referendumului, acuzand ca actul normativ contine prevederi care “infrang” principii constitutionale legate de exercitarea suveranitatii de catre popor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *