Salubrizarea Sătmarului rămâne la Florisal

Filed under: Locale,Top News |

consiliu01

Primăria Satu Mare le-a cerut consilierilor locali să aprobe, în cadrul şedinţei ordinare de ieri, proiectul privind propunerea de prelungire a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a municipiului Satu Mare, care expiră la sfârşitul acestui an. Conform aceleiaşi surse, având în vedere investiţiile realizate de SC Florisal SA, respectiv introducerea sistemului de colectare selectivă, închiderea depozitului de deşeuri neconform din municipiul reşedinţă de judeţ şi creşterea distanţei de transport al deşeurilor municipale prin depozitarea lor la noul amplasament ecologic din Doba, consilierii sătmăreni au aprobat proiectul cu 17 voturi favorabile.

Contract prelungit încă şase ani
Primăria Satu Mare le-a cerut consilierilor locali să aprobe proiectul privind propunerea de prelungire a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a municipiului Satu Mare, care expiră la sfârşitul acestui an. “Având în vedere investiţiile de 2.250.000 lei, Primăria Satu Mare a convenit ca operatorul, pe cheltuiala proprie, să execute investiţia urmând recuperarea acestor cheltuieli prin amortizare, conform art.32, aliniat 3 şi 4 din Legea Nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice”, se arată în proiectul de hotărâre susţinut de Primăria Satu Mare. Printre investiţiile realizate de SC Florisal SA se numără introducerea sistemului de colectare selectivă, închiderea depozitului de deşeuri neconform din municipiul reşedinţă de judeţ, respectiv creşterea distanţei de transport al deşeurilor municipale prin depozitarea lor la noul amplasament ecologic din Doba. Distanţa de transport al deşeurilor municipale a crescut de circa opt ori, susţin specialiştii din cadrul administraţiei locale. “Perioada de amortizare a investiţiei, conform HG nr.2139/2004 modificat prin HG 1496/2008 cod. 1.4.5.1. este de 8-12 ani. Investiţiile au fost puse în funcţiune, conform Procesului Verbal de Constatare nr. 5049/06.02.2012 din februarie 2012, amortizarea integrală a acestor mijloace fixe realizându-se cel mai devreme în decembrie 2019”, se arăta în proiectul de hotărâre. Ceea ce înseamnă că contractul de concesiune a serviciilor de salubrizare a fost prelungit pentru încă şase ani.

florisalProiect susţinut şi de PDL
Deşi este cunoscut drept un contestatar al acestui subiect, consilierul PDL Cosmin Raţiu s-a arătat pentru prelungirea contractului. “Chiar dacă de fiecare dată am adus în discuţie activitatea Florisal, eu voi vota “pentru” proiectul de hotărâre pentru că Florisal este o firmă sătmăreană care oferă 300 de locuri de muncă pentru sătmăreni. Dar cu un amendament, şi anume ca orarul în care să se facă curăţenia bordurilor să fie schimbat”, a declarat Cosmin Raţiu, care s-a ţinut de cuvânt şi a votat în favoarea proiectului de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.
De altfel, proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune a salubrizării oraşului a trecut cu 17 voturi “pentru” şi patru “împotrivă”. Au votat în favoarea proiectului grupul consilierilor PSD, UDMR şi PDL, în timp ce consilierii PNL au votat împotrivă, cel mai aprig contestatar din rândul liberalilor fiind fostul viceprimar al municipiului Satu Mare, Adrian Albu.

Noi facilităţi pentru pensionari
Consiliul Local Satu Mare a aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea de noi facilităţi în favoarea pensionarilor. Astfel, începând de luna viitoare şi pensionarii beneficiari ai pensiei de urmaş, cu pensia lunară de până la 500 lei şi cu domiciliul în municipiul reşedinţă de judeţ, vor avea gratuitate pe autobuzele Transurban. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a precizat că în următoarea perioadă vor fi extinse aceste facilităţi şi pentru alte categorii de persoane.

Gratuităţi la afişajul stradal
După ce consilierii sătmăreni au aprobat în luna mai a acestui an un regulament privind afişajul stradal, obligând fără să vrea şi instituţiile şi serviciile subordonate Consiliului Local la plată, aleşii locali au revenit asupra Hotărârii. Astfel, potrivit noii decizii, “afişele depuse la Administraţia Domeniului Public Satu Mare de către Municipiul Satu Mare sau de către instituţiile subordinate Consiliului Local Satu Mare vor fi afişate fără încheierea contractului de prestări servicii şi fără obligativitatea achitării taxei aferente”. De asemenea, la solicitarea consilierului PSD Ioan Pop, în această categorie au fost incluse şi unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ. În rest, totul rămâne neschimbat.
Concret, persoanele care vor fi surprinse că vor posta afişe în alte locuri decât cele stabilite de administraţia locală vor risca sancţiuni contravenţionale de până la 2.000 de lei. De asemenea, tariful pentru afişaj este de 2 lei mp/zi.

3 Responses to Salubrizarea Sătmarului rămâne la Florisal

  1. Jaf si hotie

    XYZ
    27/09/2013 at 12:21
    Reply

  2. Iara o sa avem cea mai scumpa salubrizare din regiunea nord-vest. RUSINE!

    Anonim
    28/09/2013 at 02:09
    Reply

  3. Aaa… ce misto,pentru ei,bineinteles.Nea Coi ca ,vei primi o dinstinctie de la tov.Rus presedintele psd de Cluj, ca ai prelungit contractul ginerelui,puscas.

    vasile
    28/09/2013 at 09:19
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *