Sătmărenii continuă protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană

Filed under: Locale |

rosia

Circa 100 de oameni au participat ieri după-masa în municipiul Satu Mare, mai exact în Piaţa 25 Octombrie, la un nou miting împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Mobilizarea s-a dat pe reţele de socializare, participanţii la miting scandând lozinci precum: “Vrem natură, nu cianură!”, “Uniţi salvăm Roşia Montană!” şi “Ale, ale, munţii noştri aur poartă, noi nu vrem natură moartă!”. De asemenea, au purtat pancarte cu mesaje precum: “Vrem natură, nu cianură!”, “Ei au aur, noi cianură!”, “Române, nu eşti sclavul aurului! Trezeşte-te!”, “Opriţi asediul roşiei Montane!” sau mesaje imprimate pe tricouri, respectiv “Not for sale!”.
După circa 10 minute de scandări, participanţii s-au împrăştiat. Proteste similare au fost anunţate duminică, 15 septembrie ,în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.
Ciprian Bâtea

One Response to Sătmărenii continuă protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană

  1. Cred ca E o eroare aici…Cam dupa 2 ore de scandari , participantii s-au imprastiat. Nu 10 minute:)

    bianca
    16/09/2013 at 16:20
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *