Se pregătesc alegerile în Colegiul Oaş pentru Senat

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer

Incompatibilităţile sau diferenţele de avere care nu au putut fi justificate fac ca alţi 21 de parlamentari să rişte pierderea mandatului înainte de finalul legislaturii, în cel mult un an, în urma proceselor cu Agenţia Naţională de Integritate. Lotul incompatibililor şi al demnitarilor cu probleme cu averea ar mări astfel de patru ori numărul colegiilor uninominale rămase descoperite în prezent, pentru care Guvernul nu a stabilit încă o dată a alegerilor parlamentare parţiale, în ciuda insistenţelor Autorităţii Electorale Permanente, arată cotidianul on-line Gândul.

Alegeri simultane pentru toate locurile vacante
De la Helsinki, premierul Victor Ponta a anunţat că, deşi au trecut în multe cazuri cele 90 de zile prevăzute de lege pentru stabilirea datei scrutinului, alegerile parţiale vor avea loc când se strânge “un pachet” de parlamentari, ca urmare a verdictelor Curţii Supreme. “Mai sunt câteva locuri de parlamentari despre care aşteptăm fie decizii ale instanţei, fie decizii politice – de exemplu colegii de la PNL Silaghi şi Helvig au plecat la Parlamentul European – şi probabil într-o singură zi, într-o singură dată, vom organiza pentru toate acele locuri. (…) Atunci, când strângem un «pachet» întreg, ca să nu facem alegeri în fiecare săptămână, vom face alegerile”, a spus Ponta.

Incompatibil la loc de cinste
Pe lista celor 21 de parlamentari care riscă să-şi piardă mandatele din cauza incompatibilităţilor, conflictelor de interese şi a averilor nejustificate descoperite de Agenţia Naţională de Integritate figurează la loc de cinste senatorul independent, afiliat grupului parlamentar PPDD, Marian Valer. Potrivit datelor ANI, evaluarea incompatibilităţii senatorului independent Marian Valer a fost finalizată în data de 9 august 2013. Numitul Marian Valer se află în termenul legal în care poate contesta decizia de incompatibilitate a ANI la Curtea de Apel Oradea. Pentru a trage de timp şi a beneficia cât mai mult timp de avantajele oferite de funcţia de senator, Marian Valer va ataca în mod cert în instanţă verdictul ANI. Dacă ar fi un politician onest, acesta ar fi trebuit să demisioneze imediat după ce a fost declarat incompatibil. Nu a fost cazul lui Marian Valer.

Senator detestat de propriii săi alegători
Partidele politice din judeţul Satu Mare abia aşteaptă ca numitul Marian Valer să fie declarat definitiv incompatibil şi să fie demis din Senatul României. Potrivit legislaţiei în vigoare, pe lângă faptul că îşi va pierde automat mandatul, acesta se va alege şi cu interdicţia de a mai ocupa timp de  trei ani funcţia de senator. Partidele din judeţul Satu Mare au început deja să caute potenţiali candidaţi pentru funcţia de senator în Colegiul nr.1 Oaş.
De asemenea, viitoarele alegeri parlamentare parţiale sunt aşteptate cu mare nerăbdare şi de locuitorii Ţării Oaşului. Aceştia s-au săturat să fie reprezentaţi în Senatul României de un individ de teapa lui Marian Valer, care n-a făcut absolut nimic pentru ei, fiind mult prea ocupat cu vendetele sale personale, respectiv cu afacerile sale veroase. S-au săturat să fie şantajaţi să-i dea bani senatorului Marian şi oamenii de afaceri din Ţara Oaşului. În pofida şantajelor, aceştia au închis robinetul cu şpagă din care senatorul Marian s-a adăpat cu sete în ultimii cinci ani.

Prins cu incompatibilitatea crasă
La sesizarea Gazetei de Nord-Vest, Agenţia Naţională de Integritate a constatat în data de 9 august 2013 starea de incompatibilitate a senatorului independent Marian Valer. În perioada mandatelor sale de senator, acesta a ocupat şi funcţia de administrator la două societăţi comerciale. “VALER MARIAN s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de Senator în Parlamentul României şi funcţia de administrator în cadrul S.C. NORD VEST PRESS S.R.L. (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) şi S.C. BONDA IMPEX S.R.L. (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013). Astfel, VALER MARIAN nu a respectat dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de senator […] este […] incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale […]”, şi ale art. 16, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora “Calitatea de […] senator este, de asemenea, incompatibilă cu: funcţia de […] administrator […] la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990 […]”. De asemenea, VALER MARIAN nu a menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale NORD VEST PRESS S.R.L. şi S.C. BONDA IMPEX S.R.L. în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arăta în comunicatul emis de ANI în 9 august 2013. În concluzie, pe lângă constatarea stării de incompatibilitate, senatorul independent Marian Valer s-a ales şi cu un dosar penal pentru fals în acte publice. Orice alt comentariu este de prisos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *