Senatorul Marian atentează din nou la ordinea de drept

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer

Senatorul independent şi declarat incompatibil Marian Valer face ceea ce se pricepe el mai bine. Adică încearcă să răstoarne ordinea de drept, instigându-i pe democrat-liberalii din Călineşti Oaş să scoată lumea în stradă. Dând dovadă de o prostie fără margini, pedeliştii din Călineşti Oaş, în frunte cu viceprimarul Dinu Birtoc, îşi însuşesc modul de acţiune al numitului Marian Valer. Noroc că oamenii din zonă au refuzat să se lase manipulaţi. La fel cum au procedat şi aşa-zişii simpatizanţi ai lui Marian Valer din Ţara Oaşului, din Ţara Codrului, din zona Someşului şi din satele de moţi şi de maramureşeni de la frontiera cu Ungaria, care nici ei n-au mai răspuns manipulărilor senatoriale, care puneau în pericol ordinea de drept.

Model preluat de la Marian Valer
După întâlnirea de taină pe care au avut-o sâmbăta trecută cu senatorul independent şi declarat incompatibil Marian Valer, democrat-liberalii din Călineşti Oaş şi-au schimbat vizibil strategia de luptă. Pedeliştii conduşi de viceprimarul Dinu Vasile Birtoc au lansat intoxicaţia, prin intermediul unui comunicat de presă transmis doar către o anumită parte a mass-mediei sătmărene, că la nivelul Primăriei Călineşti Oaş nu s-ar munci deloc. Pentru a fi mai credibili, aceştia au pozat câţiva oameni aflaţi în faţa unor birouri aparent închise, în jurul orei 10.30. De asemenea, au pozat noroaiele de pe străzi, omiţând intenţionat porţiunile asfaltate. Prin acelaşi comunicat de presă, viceprimarul Dinu Vasile Birtoc ameninţă că va scoate oamenii în stradă.
Interesant este faptul că atât comunicatul de presă cât şi ameninţarea cu ieşirea în stradă au fost făcute publice după întâlnirea de taină pe care senatorul Marian Valer a avut-o sâmbăta trecută cu toată floarea pedelistă din Călineşti Oaş, într-o pizzerie din comună. Faptul că gaşca portocalie a viceprimarului Dinu Birtoc a preluat modul de acţiune al senatorului independent şi declarat incompatibil este vizibil de la o poştă.

Un obişnuit al ameninţărilor cumanifestări de stradă

Numitul Marian Valer a ameninţat de mai multe ori cu organizarea unor mitinguri de protest, mai mult sau mai puţin autorizate, de natură a perturba liniştea şi ordinea publică. Protestele din luna ianuarie 2012, în cadrul cărora, dotat cu portavoce şi costumat asemenea lui Che Guevara, a instigat la acte de violenţă, dând foc unor marionete având pozele preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, nu au fost încă uitate de sătmăreni. Să nici nu mai pomenim de penibilele conferinţe de presă organizate demonstrativ de senatorul Marian costumat în uniformă militară în faţa sediilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi a SRI Satu Mare. Nu au fost uitate de sătmăreni nici numeroasele ameninţări proferate de senatorul independent şi declarat incompatibil privind organizarea unor mişcări de stradă fie de către organizaţia Ultimii Patrioţi, fie de către simpatizanţii săi din “Ţara Oaşului, din Ţara Codrului, din zona Someşului şi din satele de moţi şi de maramureşeni de la frontiera cu Ungaria”.
Senatorul Marian a proferat chiar şi ameninţări la adresa celor mai importanţi oameni de stat. De exemplu, senatorul Marian l-a ameninţat pe preşedintele Băsescu că va înfiinţa o miliţie populară, cu ajutorul căreia va face dreptate în România. Într-o altă scrisoare deschisă adresată liderului grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, numitul Marian Valer l-a ameninţat şi pe premierul Victor Ponta că “va trebui să dea seama în faţa gărzilor naţionale autentice în rândurile cărora a fost declarat deja proscris”. Cerând revocarea lui Horia Georgescu din funcţia de preşedinte al ANI, senatorul independent Marian Valer a ameninţat din nou cu acţiuni de stradă.

Cercetat de DIICOT pentru atingerea siguranţei naţionale
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus lupa pe senatorul independent Marian Valer după ce a adus, în mod repetat, atingere siguranţei naţionale. Dovadă stau atacurile şi acuzele de corupţie lansate la adresa mai tuturor instituţiilor statului român, care pot induce oricând o stare de insecuritate în rândul cetăţenilor acestei ţări. Întrucât organele statului n-au reacţionat, fiind probabil intimidate de ieşirile senatorului independent, acesta a început să ameninţe chiar şi cei mai importanţi oameni din stat, precum preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Pentru a-şi duce activitatea infracţională până la capăt, Marian Valer a precizat că va înfiinţa o organizaţie paramilitară, denumită Mişcarea Social Naţională. Dar pentru toate aceste lucruri va da cu subsemnatul, cu vârf şi îndesat. Poate se va autodenunţa şi se va lepăda de aceste apucături demne de lumea a treia.

One Response to Senatorul Marian atentează din nou la ordinea de drept

  1. nu inteleg un lucru,de ce poala mea va ocupati de oamenii care nu fac nimic pt comunitate.ii stim pe toti,sunt oameni care fac multe dar nu ii baga nimeni in seama:

    marinel
    20/09/2013 at 22:04
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *