Senatorul Marian, o simplă creştere numerică pentru PPDD

Filed under: Locale |

PP-DD

Afilierea senatorului independent Marian Valer la grupul parlamentar al PPDD reprezintă doar o creştere numerică, a declarat ieri secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, la reuniunea de reevaluare a activităţii filialei sătmărene a partidului. La reevaluare au mai participat preşedintele naţional al PPDD, Simona Man, vicepreşedintele Florin Condurăţeanu, preşedintele filialei sătmărene a PPDD, Alexandru Horvath, alături de circa 70 de reprezentanţi ai organizaţiilor PPDD din judeţ.
Chestionat despre situaţia senatorului independent Marian Valer vizavi de PPDD, preşedintele Simona Man a declarat că acesta este afiliat al grupului parlamentar al PPDD din Senat, însă activitatea sa este independentă de activitatea Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PPDD. Întrebat despre eventualele câştiguri aduse de afilierea senatorului Marian, secretarul general Liviu Neagu a declarat că “reprezintă o creştere numerică considerăm noi”. Adică un parlamentar în plus, în condiţiile în care asupra grupului parlamentar al PPDD pândeşte pericolul desfiinţării din cauza dezertărilor repetate. Conducerea centrală a PPDD a fost prezentă ieri la Satu Mare pentru a reevalua organizaţia judeţeană, în vederea pregătirilor pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele Simona Man a declarat că se aşteaptă ca PPDD să obţină rezultate foarte bune la Satu Mare. Secretarul general Liviu Neagu a declarat că, la nivel naţional, PPDD va obţine 20% la europarlamentare, adăugând că Dan Diaconescu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale împreună cu Crin Antonescu.
Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *