Senatorul Marian pregăteşte un nou şantaj

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer-bolundSenatorul independent şi declarat incompatibil Marian Valer nu a glumit absolut deloc când l-a ameninţat că-l va distruge pe fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, colonelul (r) Vasile Fernea. După ce l-a ameninţat în faţa propriei sale case, iar apoi l-a calomniat în mod ordinar în fiţuica sa clandestină, numitul Marian Valer şi-a pus lacheul de presă, pe numele său Bledea Mihai, să încerce să strângă aşa-zise informaţii compromiţătoare despre fostul şef al Poliţiei sătmărene. Prin astfel de mizerii, senatorul independent vrea să-l determine pe Fernea să înceteze cu dezvăluirile privind trecutul său, operaţiune care miroase de la o poştă a şantaj. Fostul şef al Poliţiei sătmărene a dezvăluit că numitul Marian Valer a fost cercetat ca un infractor ordinar într-un dosar privind obţinerea de credite cu garanţii false, cu un prejudiciu de peste 5 milioane de dolari. Marian Valer mai este supărat şi pe faptul că Vasile Fernea a catalogat drept autentic un document al Securităţii, care atestă faptul că actualul senator era cunoscut drept un homosexual de către foştii securişti.

Dezvăluiri privind trecutul de infractor al lui Marian
Participarea fostului şef al IPJ Satu Mare, colonelul (r) Vasile Fernea la o ediţie a emisiunii Ora Adevărului, difuzată la sfârşitul lunii iunie de postul de televiziune Nord-Vest TV, nu i-a picat deloc bine senatorului independent Marian. În cadrul emisiunii, Vasile Fernea a vorbit despre modul în care a fost schimbat din funcţie şi atacat de Marian Valer în paginile Gazetei de Nord-Vest. Fostul şef al Poliţiei sătmărene a dezvăluit şi motivele respectivelor atacuri. La sfârşitul anilor ‘90, omul de afaceri Sorin Cristea alături de asociatul şi juristul său Marian Valer au fost cercetaţi penal într-un dosar privind obţinerea de credite bancare cu acte false în anii 1993 şi 1994. Prejudiciul rezultat în urma ingineriilor financiare derulate de cei doi a fost de cel puţin 5,14 milioane de dolari. În perioada respectivă, actualul senator Marian Valer ocupa funcţia de consilier juridic al firmei Leda SA, ale cărei acţiuni erau deţinute aproape în întregime de Cristea Sorin (95%), care era şi directorul societăţii. În acest dosar penal, numitul Cristea Sorin a fost cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune şi fals intelectual. Consilierul său juridic Marian Valer a fost cercetat pentru fals în declaraţii şi complicitate la înşelăciune. În cele din urmă, cei doi inculpaţi au reuşit să scape de rigorile legii, cu ajutorul unor foşti colegi de-ai lui Marian Valer de pe vremea în care acesta a activat în Procuratura Locală Satu Mare.

Dezvăluiri privind homosexualitatea lui Marian
În emisiunea respectivă a fost prezentat şi un document exploziv, care atestă că senatorul independent Marian Valer era cunoscut ofiţerilor Direcţiei de Cercetări Penale a fostei Securităţi ca un homosexual notoriu. Documentul strict secret a fost elaborat în aprilie 1985. Documentul parvenit redacţiei, care a fost catalogat strict secret, poartă numărul de intrare D/0099037 din 1 aprilie 1985. Este vorba de o comunicare a Direcţiei Cercetări Penale din cadrul Departamentului Securităţii Statului către Direcţia a II-a – Contrainformaţii economice a Securităţii. “La adresa dvs. nr.283/D.I./098085 din 12.03.1985: Alăturat vă restituim dosarul de urmărire informativă nr.15535/1984 “ALDEA” cu menţiunea că, în cooperare cu organele dvs în ziua de 26.03.1985, a fost cercetat informativ MARIAN VALER, cunoscut homosexual, care şi-a recunoscut faptele”, scrie în documentul Securităţii, semnat de şeful Direcţiei, colonelul Gh. Vasile, şi de şeful Serviciului, colonelul C. Anghel. Pe respectivul document, care a fost întocmit în două exemplare, mai apare o rezoluţie completată cu scris de mână: “la 5.IV.1985 venită propunerea. Luată măsura de urmărirea lui prin mijloace specifice”.
Colonelul (r) Vasile Fernea a catalogat drept autentic documentul. De asemenea, a confirmat faptul că recunoaşterea unor asemenea fapte era urmată de racolarea ca şi informator. Într-adevăr, deşi homosexualitatea era pedepsită de lege, iar securiştii cunoşteau orientarea sexuală deviantă a lui Marian Valer, acesta a continuat să activeze în cadrul Procuraturii Locale Satu Mare.

bledea2Răzbunarea, arma preferată a prostului
După cum era de aşteptat, răzbunătorul demnitar independent nu putea trece cu vederea participarea colonelului (r) Vasile Fernea la respectiva emisiune. Senatorul Marian s-a deplasat în zilele următoare în faţa casei fostului şef al Poliţiei sătmărene, însoţit de gaşca sa de consilieri şi redactori, care au început să fotografieze de zor imobilul. Când l-a văzut pe Vasile Fernea, senatorul independent Marian Valer parcă şi-a pierdut minţile. A început să strige şi să-l ameninţe pe fostul şef de poliţie. L-a ameninţat că îl termină, că va începe un nou serial despre el în fiţuica sa clandestină, că îl va băga la puşcărie, că îi va distruge întreaga familie, că îi va distruge fiica. Senatorul independent Marian a fost la un pas să-l agreseze. “Era gata-gata să mă lovească. Dacă i-aş fi răspuns sau aş fi ripostat cumva, ar fi sărit să mă bată. Am scăpat ca prin urechile acului”, a declarat Fernea imediat după incident.
Ameninţările n-au rămas fără urmări. Colonelul (r) Vasile Fernea a fost calomniat în cel mai ordinar mod cu putinţă prin mai multe articole apărute în fiţuica clandestină a senatorului Marian. Oricum, acesta se aştepta să devină ţinta senatorului independent, având oroarea să cunoască modul întunecat de gândire şi de acţiune al numitului Marian Valer.

Informaţii compromiţătoare tot mai leşinate
Se pare că senatorul independent şi declarat incompatibil Marian Valer este speriat în continuare de alte eventuale dezvăluiri pe care le-ar putea face despre trecutul său fostul şef al Poliţiei sătmărene. Pentru a-l şantaja să înceteze cu dezvăluirile incomode, senatorul Marian şi-a pus lacheul de presă, Bledea Mihai, să strângă aşa-zise informaţii compromiţătoare despre Vasile Fernea. Marian şi Bledea au aflat recent că Fernea ar avea o braserie în cartierul Micro 17. Bledea s-a pregătit să intre în bar, să-şi comande una mică şi să ceară bonul fiscal pentru a identifica firma pe care funcţionează firma, hotărât să caute nod în papură. Însă nu a mai fost cazul, întrucât în spaţiul comercial respectiv funcţionează în prezent o farmacie. Bledea s-a retras atât de dezamăgit încât nici măcar nu a avut inspiraţia să cumpere câteva calmante pentru el şi şeful său în vederea identificării firmei prin intermediul bonului fiscal. S-a mulţumit cu câteva poze făcute de pe trotuar.
Cine ştie ce alte piste la fel de lipsite de realitate urmează cuplul Marian-Bledea. Oricum, este cert că încearcă să strângă informaţii de la tot felul de surse dubioase, pe care ei le cataloghează drept compromiţătoare, pregătind un şantaj la adresa lui Vasile Fernea. Cu astfel de surse, şantajul nu va avea nicio şansă de reuşită. De altfel, nu ar fi prima oară când senatorul Marian a pus botul la tot felul de dezinformări, acuzând apoi diverşi oameni de tot felul de aberaţii.
Alex Ohaha

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *