Surprize, surprize în seria A

Filed under: Sport |

Etapa a 7-a a ligii a 4-a jucată la sfîrşitul săptămînii trecute a adus primele înfrîngeri pentru favoritele din seria A.
Trupa lui Zoli Ritli, Victoria Apa, a cedat la limită, 1-0 pe terenul celor de la Lazuri, în vreme ce la Micula, echipa gazdă pregătită de Milu Petric i-a administrat un sec 2-0 formaţiei Talna Oraşu Nou.
“De ce ne-a fost frică n-am scăpat”, ne-a declarat Dacian Nastai care recunoaşte că la Micula e foarte greu de luat puncte mai ales că din echipa lui, Talna, au lipsit trei titulari, Lung, Cozma şi Demian.
Satelitul Olimpiei pare că a obosit, doar 1-1 acasă cu modesta Babţa, în vreme ce la Doba formaţia locală pierde al 3-lea meci consecutiv, 2-3 cu Dorolţ.
În seria B, Oarul s-a chinuit la Sanislău, în vreme ce Gloria Moftinu Mare deşi pornea ca mare favorită la titlu pare că s-a cam stins. Şvabii lui Merker au pierdut al 3-lea meci consecutive şi au ajuns pe locul 10.
După această etapă Apa şi Cămin rămîn la conducere în cele două serii.
F. Mureşan

 

Seria A
Doba – Dorolt 2-3
Lazuri – Apa 1-0
Micula – Orasu Nou 2-0
Caraseu – Odoreu 3-0
Olimpia II SM – Babta 1-1
Botiz – Paulesti 7-2
Livada – Crucisor 2-1
Jocul Medies – Negresti a fost aminat.

Seria B
Foieni – Camin 1-3
Tasnad – Andrid 8-1
Berveni – Urziceni 1-3
Capleni – Decebal 2-1
Ciumesti – Petresti 3-0
Moftinu Mare – Piscolt 1-3
Vetis – Moftinu Mic 2-1
Sanislau – Oar 3-4

One Response to Surprize, surprize în seria A

  1. Botiz – Paulesti 7-1

    kraxys
    10/09/2013 at 09:42
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *