Un bărbat s-a accidentat grav după ce a căzut din căruţă

Filed under: Locale |

caruta

Pe raza judeţului Satu Mare au avut loc în ultimele două zile trei accidente de circulaţie în urma cărora o persoană a fost rănită grav, celelalte victime suferind, din fericire, doar leziuni uşoare. Accidentul grav a fost înregistrat miercuri seara, după ora 19.00, în localitatea Odoreu, când un localnic în vârstă de 57 de ani, care conducea o căruţă, s-a dezechilibrat într-o curbă şi a căzut pe acostament. Istvan E. a fost transportat la spital pentru acordare de ajutor medical. Tot miercuri seara, pe strada Sănătăţii din municipiul Satu Mare, a avut loc un alt accident de circulaţie. O femeie de 74 de ani, care se angajase neregulamentar în traversarea străzii prin loc nepermis, a fost accidentată de Cristian B., de 33 de ani, care circula regulamentar pe bicicletă. Victima, Ana L., a fost rănită uşor în urma evenimentului rutier.
Cel de-al treilea accident s-a produs în dimineaţa zilei de ieri, la puţin timp după ora 08.00, pe strada Henri Coandă din municipiul Satu Mare, când un pieton de 76 de ani a fost rănit uşor în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Ilie T., de 41 de ani, şoferul ce a încălcat regulile de acordare a priorităţii acroşând victima, este anchetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă. În toate aceste cazuri şoferilor implicaţi le-au fost recoltate şi probe biologice, pentru a se putea stabili o eventuală alcoolemie.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *