Un român a devenit erou în Italia

Filed under: Politic |

Un şofer de camion român, Ion Purice, a devenit erou în Italia, după ce, duminică, a protejat o fetiţă rănită într-un accident rutier produs pe autostrada A4, oprindu-şi vehiculul transversal pe carosabil, pentru ca aceasta să nu fie lovită de alte maşini, relatează presa italiană. Ion Purice are 29 de ani, este român de origine şi de trei ani locuieşte şi munceşte în Cuttack, în provincia Rovigo. El este tatăl unui copil în vârstă de trei ani şi lucrează pentru Bieretti, o companie din Porto Viro care transportă produse alimentare. Duminică, în ziua accidentului, el transporta peşte de la Milano la Veneţia, pe autostrada A4, afirmă presa italiană.
Românul şi-a oprit TIR-ul transversal pe autostradă, astfel încât să împiedice alte maşini să lovească o fetiţă proiectată pe carosabil din maşina tatălui ei, după un accident. În prezent, micuţa Jihan, în vârstă de opt ani, este internată la terapie intensivă, la spitalul Papa Ioan al XXIII-lea din Bergamo. După acest gest eroic, Purice şi-a reluat munca, în aceste zile el fiind în Germania, de unde urmează să se întoarcă joi seara. Numele lui a fost dezvăluit de angajator, Robertino Bonato pentru publicaţia La Voce di Rovigo. “Nu ştiu cine este acest şofer de camion: era tânăr şi slab. A dispărut la scurt timp după ce m-a ajutat să îi salvez viaţa fiicei mele, dar mi-ar plăcea să îl văd ca să îi strâng mâna şi să îi mulţumesc”, afirmase anterior tatăl fetiţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *