Vârsta unor dubii asupra vieţii

Filed under: Editorial |

Primii paşi pe coridoarele facultăţii sunt prea emoţionanţi ca să te mai gândeşti în acele momente la alegerile care urmează, la faptul că sunt primii paşi independenţi în viaţă. Iar despre viaţă, despre viitor, n-ai avut dubii.
Timpul trece însă repede şi, înainte să-ţi dai seama, este momentul primei slujbe, al începutului de carieră. Încep nopţile nedormite, şi nu din cauza examenelor sau a petrecerilor studenţeşti, ci a proiectelor prin care vrei să dovedeşti că meriţi o poziţie şi mai bună în ierarhia firmei. Orele peste program devin tot mai multe, nu mai ai timp de seara în club, iar sâmbăta extenuarea îşi spune cuvântul şi nu ai niciun chef de ieşirile cu care ţi-ai obişnuit prietenii. Dar ai 20 de ani şi nu contează. Dacă nu acum, atunci când?
Şi mergi mai departe, până te-ai trezit că ai 30 de ani, un salariu bunicel şi o groază de prieteni căsătoriţi şi cu copii. În timp ce tu îţi cauţi pe cineva cu care să te simţi bine vacanţa asta, ei deja ştiu de câteva luni bune că trebuie să-şi împartă timpul între vacanţa de familie şi vizitele la socri şi părinţi.
Şi, oricât de obositor suna la 20 de ani, la 30 de ani agitaţia aceasta începe să-ţi lipsească.

Potenţialii parteneri sunt din ce în ce mai puţini, dar încă nu disperi. În plus, la serviciu tocmai ţi s-a oferit suficient credit încât salariul tău să devină suficient pentru a te răsfăţa.
Dar, fără să simţi, ai trecut de 35 de ani şi te îndrepţi cu paşi neobişnuit de repezi spre pragul de 40 de ani, iar în jurul tău e tot mai gol. Mai puţin, poate, contul din bancă, care este tot mai gras, iar numărul angajaţilor din subordine creşte cu fiecare rid în plus. Părinţii tăi devin tot mai bătrâni, au nevoie de tine, iar tu îţi dai seama că şansele de a găsi pe cineva acasă când te întorci de la birou sunt aproape nule.
Povestea aceasta este tot mai comună în cabinetele de psihoterapie unde depresia sau anxietatea nu fac discriminare în funcţie de sex, spun psihologii. „Avem mulţi pacienţi care se plâng că au ales cariera în defavoarea unei relaţii crezând că au suficient timp pentru dragoste. Din păcate, au neglijat total acest aspect al vieţii lor, iar unii au renunţat chiar la familie, dacă o aveau, pentru a profita de şansa de a avansa în carieră“, spune Leslie Bell, cunoscut terapeut american, citat de „Psychology Today“.Acest scenariu nu are graniţă. La fel se întâmplă şi în România, poate chiar mai acut.
„La 20 de ani, libertatea îşi spune cuvântul, chiar şi în privinţa sexualităţii. Experimentele, partenerii multipli, fără a se ajunge însă la promiscuitate, se împletesc cu dorinţa de a avansa în carieră. Nu ai timp de o relaţie adevărată, clădită cu răbdare, ci te pierzi în legături pasagere, nu neapărat orientate către sex.
La 30 de ani, potenţialii parteneri devin tot mai puţini pentru ambele sexe, mai ales că şi pretenţiile cresc proporţional. Deja începutul unei relaţii seamănă cu un interviu pentru un job: background, familie, venituri, perspective.La 40 de ani, reversul medaliei: te mulţumeşti cu aproape orice.
Terapeuţii spun că mulţi dintre cei în cauză ajung în conflict cu ei înşişi pentru că pur şi simplu nu ştiu să-şi prioritizeze viaţa şi pentru că nu-şi dau seama ce vor cu adevărat. Astfel, ei sunt prinşi între dorinţa de a avea o relaţie şi de a face carieră, fără să-şi dea seama că, de fapt, una nu o exclude pe cealaltă.
„Dragostea nu trebuie să fie sabotorul carierei şi nici invers. De fapt, ceea ce nu realizează cei în cauză este că cele două pot constitui un suport important una pentru cealaltă. O persoană care beneficiază acasă de un sprijin moral real este mai productivă la locul de muncă, iar o persoană satisfăcută de job va fi relaxată şi în familie“, explică Alina Chifu, psiholog.

Ioan Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *