Vom fi “în prima linie” împreună cu SUA şi aliaţii

Filed under: Externe,Politic |

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu ministrul adjunct de Externe al Statului Israel, Zeev Elkin, că România se va afla “în prima linie” a unei formule de intervenţie în Siria, atunci când acest lucru se va decide de SUA şi “aliaţi”. Antonescu a declarat că avut un schimb de “păreri, de evaluări şi de gânduri privitoare la soluţiile şi la evoluţiile viitoare” în problematica siriană. “Am spus oaspetelui meu de astăzi că majoritatea parlamentară cel puţin – cred că avem un consens în Senat şi în Parlamentul României… să considerăm că în ceea ce priveşte cel puţin situaţia din Siria comunitatea internaţională are obligaţii nu doar politice, ci în primul rând morale. Asemenea lucruri nu pot să permită la nesfârşit tăcerea şi pasivitatea şi că nu e vorba doar de lucruri care se întâmplă acum în Siria, ci de perspectiva întrutotul îngrijorătoare a armei chimice de exemplu, arme nucleare, arme de mare forţă de distrugere să intre pe mâna, să fie la îndemâna unor organizaţii teroriste de pildă sau a unor lideri politici iresponsabili”, a afirmat preşedintele Senatului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *