More

    Ziua Vârstnicilor de la Odoreu, organizată doar din sponsorizări

    clo

    Consilierii locali ai comunei Odoreu au decis, în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Local, alocarea unei sume de 20.000 de lei din bugetul propriu pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a unităţilor şcolare din centrul de comună. Astfel, 13.000 de lei au fost alocaţi Grădiniţei Odoreu pentru realizarea gardului împrejmuitor, în timp ce 7.000 de lei au fost alocaţi Şcolii Gimnaziale pentru finalizarea lucrărilor de modernizare. Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a declarat că aceşti bani au fost destinaţi iniţial pentru organizarea “Aniversării Vârstei de Aur 65+”. “Cei care împlinesc această vârstă pot să stea liniştiţi că vor fi sărbătoriţi şi în acest an, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie. Ne-am permis să alocăm aceşti bani pentru finalizarea lucrărilor de la unităţile şcolare din Odoreu pentru că în acest an toate sumele necesare pentru organizarea evenimentului provin din sponsorizări”, a precizat primarul Dumitru Pop.
    Tot în cadrul şedinţei de ieri, consilierii locali odoreni au aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea aplicabilităţii unei hotărâri din anul 2011 privind închirierea Căminului Cultural. Asta înseamnă că, cel puţin doi ani, acest obiectiv nu va putea fi închiriat, aici putând fi organizate doar manifestări culturale. Totodată, primarul Dumitru Pop a fost mandatat de Consiliul Local pentru a angaja un aparător pentru Primăria şi Consiliul local Odoreu în cazul unor litigii.
    Invitat special la această şedinţă a fost interpretul de muzică de petrecere, Ionică Moiş, fiu al comunei Odoreu, care îşi va lansa cel de-al XIV-lea album în cadrul unui spectacol organizat în preambulul Balului Strugurilor. Cele două evenimente vor avea loc, cel mai probabil, în data de 26 octombrie. Tot în cadrul şedinţei, consilierii locali au mai discutat despre posibilitatea accesării a 15.000 de euro prin GAL Satu Mare, bani care vor putea fi folosiţi pentru dotări. Aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru achiziţionarea unei autopompe pentru Serviciul de Situaţii de Urgenţă, amenajarea unui teren de fotbal cu teren sintetic, dotarea Căminului Cultural cu o instalaţie de climatizare sau modernizarea sistemului de supraveghere video în comună, ultima variantă fiind şi cea mai plauzibilă.
    Chiar dacă proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Odoreu nu au fost foarte grele, consilierii locali PDL au obstrucţionat desfăşurarea ei, alegând să se abţină de la vot la fiecare punct.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE