Agricultorii, sărbătoriţi cu mare fast la Moftin

Filed under: Locale |

moftin01

În organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Moftin, ieri a avut loc cea de a patra ediţie a Festivalului Toamnei de la Moftin. Manifestările au fost organizate pe amplasamentul bazei sportive din localitatea Moftinu Mic şi au participat peste o mie de persoane, alături de gazda evenimentului, respectiv primarul comunei Moftin, Gheorghe David. Au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, fostul deputat PSD Gheorghe Ciocan, preşedintele Organizaţiei Municipale Carei a PSD, Ionuţ Oneţ, şi preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD, Raul Băbţan.

De toate pentru toţi
Evenimentul a debutat de la ora 10.00 cu deschiderea pieţei agro-alimentare, unde au fost expuse produse din carne, lactate, legume, fructe, vin şi miere. Tot cu această ocazie au fost organizate şi concursurile de cea mai frumoasă legumă, trasul de funie şi cel mai rapid curăţător de ştiuleţi de proumb. De la ora 11.30 a avut loc o prezentare a utilajelor în cadrul unei expoziţii, iar de la ora 13.00 un număr de 15 proprietari de cai au participat la concursul hipic organizat în aceiaşi locaţie, unde au fost prezentaţi cai din diferite rase, precum semigreul ardelensec, appalossa sau ponei. În semn de respect faţă de participanţi, organizatorii au pus la bătaie 500 de porţii de ciorbă la ceaun şi toroş preparat tot la ceaun de către cei mai iscusiţi bucătari din comuna Moftin. De asemenea, gospodinele din Moftinul Mare au preparat celebrul ştrudel şvăbesc, umplut cu cartofi, brânză sau dulceţuri alese.

Un eveniment pentru păstrarea tradiţiei
Deschiderea oficială a avut loc în jurul orei 12.30 şi a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici din comună, care au sfinţit şi produsele agricole. Primarul comunei Moftin, Gheorghe David, le-a mulţumit tuturor oficialităţilor prezente, ţinând să precizeze că întreg evenimentul a fost finanţat doar prin sponsorizările unor firme şi persoane private, fără niciun efort bugetar. “Prin acest eveniment, ajuns la a patra ediţie, nu încercăm altceva decât să prezentăm roadele pământului. Consider că este un lucru bun să punem pe masă roadele muncii noastre de un an de zile. Majoritatea persoanelor din comuna noastră se ocupă cu agricultura ca şi un mod de a-şi câştiga existenţa şi considerăm că prin această îndeletnicire se păstrează tradiţia. Moftinenii dovedesc cu prisosinţă că se poate trăi din agricultură”, a declarat edilul şef al comunei Moftin.
La rândul său, prefectul Eugeniu Avram a precizat că prin organizarea unor astfel de evenimente, comunitatea din Moftin transmite un mesaj către lume, că există, exprimându-şi recunoştinţa în faţa lui Dumnezeu pentru că a ferit judeţul Satu Mare de inundaţii şi secetă. “Vă urez să vă puteţi savura şi valorifica produsele”, a încheiat prefectul Avram.

Consiliul Judeţean susţine performanţa administrativă
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că a participat la fiecare ediţie a festivalului cu mare plăcere, iar faptul că a plouat cu anumite intermitenţe, reprezintă un semn al bogăţiei. De asemenea, Adrian Ştef a precizat că instituţia pe care o reprezintă a susţinut financiar comuna Moftin pentru a-şi putea implemeta cu succes proiectele europene aflate în desfăşurare şi accesarea altor proiecte, numindu-l pe primarul Gheorghe David “campion al accesării fondurilor europene în judeţ”. “Felicitări pentru tot ce faceţi pentru agricultori, domnule primar! Prin tot ce face Consiliul Judeţean demonstrăm că suntem alături de agricultori. Avem în subordine Consultanţa Agricolă care vă sprijină agricultorii, iar grupurilor de acţiune locală din judeţ le-am dat fonduri pentru a accesa proiecte europene, urmând să intre în judeţ peste 10 milioane de euro. De asemenea, Consiliul Judeţean a alocat 500.000 de lei în favoarea Primăriei şi Consiliului Local Moftin pentru contractarea unui împrumut în vederea accesării unor fonduri europene. Comuna Moftin şi primarul Gheorghe David sunt campioni la absorbţia fondurilor europene”, a precizat Adrian Ştef.
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a făcut o scurtă analiză a activităţii prolifice a primarului Gheorghe David, numindu-l ca fiind un om al faptelor. “Primarul comunei Moftin, Gheorghe David, vorbeşte puţin şi face multe. Primarul Gheorghe David ne-a obligat să îi dăm bani fiindcă are cele mai multe proiecte în desfăşurare. Aici, la Moftin, se văd roadele pământului, aducând bunăstare pentru cei de la oraşe. Nu pot decât să îi felicit pe agricultorii din Moftin şi din judeţ că aduc mâncare ecologică pe mesele sătmărenilor”, a declarat Mircea Govor.

moftin02

Concerte pentru toate gusturile
De la ora 13.00 au început programele folclorice cu reprezentaţiile Ansamblului “Muguraşii Moftinului”, din Moftinu Mic şi a Asociaţiei Comunitare “Crasna Domăneşti”. De la ora 16.00, pe scenă au urcat interpreţii Marius Ciprian Pop şi Mihai Mariş, după care, de la ora 17.00, a urmat recitalul susţinut de îndrăgitul interpret sătmărean Petrică Mureşan. Ediţia din acest an a Festivalui Toamnei s-a încheiat cu recitalul interpretei Notar Mary, din Ungaria, şi a trupei Sincron din Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *