Baschet feminin / Am câştigat cu junioarele!

Filed under: Sport |

CSM Satu Mare – Nova Vita Tg. Mureş 63-43 (33-17)

baschet

Aseară, sala de sport a Liceului cu Program Sportiv a găzduit partida de baschet dintre CSM Satu Mare şi Nova Vita Tg. Mureş. Am consemnat a treia victorie pentru formaţia pregătită de Petru Eleş, scor 63-43.

A fost un joc dominat de la un capăt la celălalt de echipa sătmăreană, care a câştigat primul sfert cu 18-10. Şi sfertul doi s-a jucat cam în aceeaşi manieră, cu CSM reuşind câteva scheme spectaculoase, scorul la pauză fiind 33-17. Însă cel mai reuşit sfert a fost al treilea, câştigat de fetele noastre cu 20-9. Ultimul sfert a fost cel în care am consemnat debutul a două junioare în echipa noastră, Teodora Vasile şi Andra Neşte. S-a văzut tracul de debut al acestora, dar liceenele s-au descurcat destul de bine pentru primele minute în Liga Naţională. Astfel, toate cele 12 jucătoare de pe bancă au evoluat în acest joc. Aşadar, ultimul sfert a fost pierdut cu 10-17 de echipa sătmăreană, care însă nu avea cum să scape victoria. Scor final 63-43 şi credem că publicul venit în număr destul de mare a vizionat un joc plăcut ochiului, cu câteva reuşite de excepţie.

Jucătoarea americană Tabytha Wampler a reuşit un „double-double“, cu 15 puncte marcate şi 11 recuperări, după ce a revenit în urma unei accidentări suferite în meciul cu Oradea. Andreea Orosz a făcut din nou un joc foarte bun, lucru care s-a văzut şi pe tabelă, 20 de puncte, trei recuperări şi două pase decisive.

Pentru CSM au jucat Andreea Orosz 20 de puncte, Tabytha Wampler 15, Eniko Laza 9, Kortni Jones 8, Cristiana Cutaş 6, Monica Ivan 4, Bianca Voica 1, Mihaela Adi, Teodora Vasile, Diana Moldoveanu, Anita Nagy şi Andra Neşte. Pentru CSM urmează un week-end de foc, un joc sâmbătă la Craiova şi unul duminică la Alexandria. Gazdele au cerut FRB ca jocul care ar trebui să se dispute în retur să aibă loc duminică de la ora 18.00, pentru că în acea perioadă, junioarele de la Alexandria participă la o competiţie importantă. La prima vedere putem obţine cel puţin o victorie, în partida cu echipa SCM Craiova, care nu a arătat mare lucru până acum.

Daniel Chiorean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *