More

    Biserici aglomerate de Sfânta Cuvioasa Parascheva

    slujba

    Pentru creştinii ortodocşi din România, ziua de 14 octombrie este o zi de mare sărbătoare, fiind prăznuită Sfânta Cuvioasa Parascheva. Credincioşii sătmăreni au participat în număr mare la slujbele oficiate cu ocazia sărbătorii. Numeroşi sătmăreni au asistat la Sfânta Liturghie de la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, oficiată de preoţii parohi dr. Cristian Boloş şi Aurel Donca. În cuvântul de învăţătură susţinut de preotul Aurel Donca, a fost prezentată pe scurt viaţa Sfintei Cuvioasa Parascheva. Credincioşii au participat în număr mare şi la slujbele închinate Sfintei Parascheva din celelate biserici ortodoxe din Satu Mare.
    Sfânta Cuvioasa Parascheva este cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră. Ocrotitoarea Moldovei adună an de an, la Iaşi, sute de mii de pelerini. Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul, după care a trăit în rugăciuni, urmând sfaturile Mântuitorului Isus Hristos. Sfânta Cuvioasa Parascheva a murit la 27 de ani, fiind îngropată, în satul ei, Epivat. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt aduse la Iaşi, de către domnitorul Vasile Lupu, care a plătit datoria Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, iar pentru binefacerile făcute, Patriarhul Partenie I şi membrii Sinodului Ecumenic au hotărât să-i ofere drept recunoştinţă moaştele Cuvioasei.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE