Castorică, un torţionar cu forţă mică

Filed under: Locale |

caricatura

Castorel cel tembel poate fi considerat un adevărat torţionar al zilelor noastre. Acesta s-a comportat ca un adevărat călău dilău, profilându-se pe tortura psihică şi psihedelică. Printre toţi colaboratorii săi, Castorică a instaurat o atmosferă de teroare psihică. Jignea pe toată lumea, se răstea aiurea, pozând într-un lider autoritar cu fălci de bondar. A instaurat teroarea în redacţie, în partid, la cabinet şi prin toate celelalte locuri prin care s-a perindat acest individ ratat. Ba chiar s-a îmbărcat în uniformă militară şi a adoptat o mutră care se voia marţială. Rozătorul se visa un mare comandant de oşti, înconjurat numai de proşti. De câteva ori chiar a încercat să treacă de la vorbe la fapte. A încercat să urecheze şi să lovească, dar mâna sa anchilozată l-a împiedicat ca victimele să şi le nimerească. Amărâtul rozător cu nume de Castor şi faţă de dihor ajunsese să se creadă un Rambo periculos, extrem de expus la dos. Spre norocul său, nimeni nu l-a lovit pe acest decrepit nenorocit. Ar fi descoperit că nu este altceva decât un Castor amărât, boşorog ramolit şi chiar tâmpit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *